Stranieri

FOTO Lucescu și Ahmetov s-au întâlnit din nou » Patronul lui Șahtior i-a oferit un cadou lui "Il Luce"

+4 Foto
Foto: Șahtior

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 25 mai 2016

Mircea Lucescu s-a întâlnit cu patronul lui Șahtior, Rinat Ahmetov, după ce a semnat înțelegerea pe doi ani cu Zenit St. Petersburg. 

De această dată, cei doi s-au întâlnit în calitate de foști colaboratori, ucraineanul oferindu-i tehnicianului de 70 de ani în semn de recunoștință un tricoul al lui Șahtior cu numărul 573. Acesta e numărul de partide la care "Il Luce" a fost pe banca "minerilor".

”Suntem într-o situație foarte grea. Ultimii doi ani au fost foarte dificili, mai ales că am fost nevoiți să jucăm pe alte stadioane, să ne antrenăm în alt loc decât acasă, dar ne-am adaptat.

Mister este o persoană extrem de ambițioasă. Știu că își dorește mereu un singur lucru și anume să fie mereu învingător. Știu că inima lui va rămâne mereu alături de Sahtior, dar acum el are nevoie de o nouă provocare. Una e să joci în fața unor tribune goale și altceva să evoluezi cu stadionul plin. Are 70 de ani, dar Mister se simte mult mai tânăr. Și arată mult mai tânăr și decât mine”, a spus Ahmetov.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.