Stranieri

Titular la Cordoba, Andone n-a luat galben în meciul din campionat și va veni la națională abia pe 31 mai

Foto: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 26 mai 2016

Florin Andone a jucat timp de 87 de minute în victoria obținută de Cordoba, scor 3-0, în deplasare la Mirandes.

Jucătorul nu a primit cartonașul galben, cu care ar fi fost suspendat în meciul următor, și astfel nu va putea să se alăture lotului naționalei în cantonamentul din Italia.

Andone va rata cel de-al doilea meci amical al naționalei, împotriva Ucrainei.

"NU-L ELIBERĂM ÎNAINTE"

Jucătorul e prins între ciocan și nicovală, fiind atât la mâna Cordobei, cât și la a lui Iordănescu. Teoretic, la miezul nopții de 29 mai, atacantul ar trebui să fie la dispoziția naționalei, conform termenelor impuse de UEFA.

Fără acordul ibericilor, îi va fi imposibil să respecte acest deadline. Asta pentru că fix pe 29 mai Cordoba joacă în deplasare la Mallorca în penultima rundă din Segunda. Meciul e programat la ora 21:00, așa că nu ar mai avea cum să ajungă în aceeași zi la reprezentativă.

Antrenorul Cordobei, Jose Luis Oltra, confirmă pentru GSP că "vreau să-l folosesc pe Andone la Mallorca spre a încerca să ne atingem obiectivul de promovare. Eu spun ceea ce-mi doresc din punctul de vedere al tehnicianului. Jucătorul va pleca mai devreme doar dacă există o obligativitate impusă clubului la nivel de reglementări internaționale".

PE 31 MAI E LA LOT?

Practic, Andone se poate conforma doar următorului scenariu: să vină la București pe 30 mai, când restul lotului va avea liber după turneul din Italia, care se încheie pe 29 mai seara cu amicalul contra Ucrainei.

Apoi, pe 31 mai, să intre în programul normal sub comanda lui Iordănescu. Selecționerul deține dezlegarea acestei ecuații, dacă va accepta sau nu o minimă derogare de program pentru golgeterul din Segunda.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.