Sporturi   •   Tenis   •   ROLAND GARROS

Analiză complexă! Irina Begu a explicat de ce este extrem de nemulţumită: "Atunci am pierdut jocul din mână! Asta a fost cea mai mare greșeală"

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 26 mai 2016

Irina Begu, 28 WTA, s-a calificat în turul 3 la Roland Garros, după ce a trecut de CoCo Vandeweghe la capătul unui meci epuizant, scor 6-7(4), 7-6(4), 10-8.

La finalul partidei, Begu a vorbit despre meci și despre cum s-a desfășurat 

"Tactica era ca eu să fiu cea care conduce jocul, să nu pierd linia și să o mișc cât mai mult. Știam că partea de rever este un pic mai slabă față de partea dreaptă și că servește bine. Ideea era ca eu să pun cât mai multe retururi în teren.

În meci a fost altceva. Am pierdut terenul și am lăsat-o pe ea să conducă. Atunci am pierdut un pic jocul din mână. Am condus cu 4-1 și 5-2, dar nu simțeam cu adevarat că eu conduc jocul în totalitate. Ea returna de la game la game mai bine. Nici eu nu am servit așa cum mi-aș fi dorit, dar mă bucur că spre sfârșitul meciului a început să meargă serviciul.


Ea a jucat lung și foarte apăsat. Îmi doream să fac mai mult, dar simțeam cum mă dădea și mai mult în spate. Am pierdut linia, și asta a fost cea mai mare greșeală. Probabil că dacă aș fi stat mai aproape și aș fi contrat mai mult, jocul ar fi fost altfel. Am muncit și am reușit să mă agăț de mec", a spus Begu pentru treizecizero.ro.

Irina Begu se va duela vineri pentru un loc în optimi de finală cu Annika Beck, locul 39 WTA.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.