Irina Begu s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros după cel mai lung meci jucat în circuitul WTA în acest sezon, iar rezultatele sale tot mai bune au început să atragă atenția experților.
Meciul pe care Begu l-a câștigat eroic în fața lui CoCo Vandeweghe (6-7, 7-6, 10-8), după mai mult de trei ore și jumătate de joc, i-a determinat pe jurnaliștii site-ului tennis.com să ofere un amplu articol dedicat jucătoarei noastre.
În material se trec în revistă atât perioada dificilă prin care a trecut Irina Begu după accidentarea suferită la genunchi la începutul acestui an, cât și rezultatele obținute de româncă în ultima lună.
După sferturi de finală la Charleston și Madrid, Irina Begu a ajuns până în semifinale la Roma, unde a fost eliminată de Serena Williams. Pe parcursul acestor trei turnee, ocupanta locului 28 WTA a obținut victorii în fața jucătoarelor de top, precum Azarenka, Muguruza, Sabine Lisicki sau Eugenie Bouchard.
"Spre deosebire de conaționala sa mai talentată, Simona Halep, Begu știe că nu va câștiga bazându-se doar pe talent.
În timp ce colegele sale de circuit mai bine clasate trebuie să facă față așteptărilor, Begu își poate ține capul plecat și să joace următorul meci. Nu este la acel stadiu al carierei în care să aibă așteptări mari la un turneu major. Poate că a beneficiat de pe urma atenției acordate Simonei Halep în România. Begu își poate vedea liniștită de treabă fără a simți prea multă presiune din afară.
Fie că pierde sau câștigă, Begu a devenit o prezență stabilă într-un sezon agitat" tennis.com
Irina Begu va juca în turul al treilea contra jucătoarei germane Annika Beck (locul 39 WTA).
{{text}}