Irina Begu s-a oprit ieri în optimile de finală de la Roland Garros, fază de care nu a trecut niciodată la un turneu de Mare Șlem.
Shelby Rogers a vărsat câteva lacrimi la finalul meciului de pe arena Suzanne Lenglen. A plâns pentru că a atins pentru prima oară sferturile de finală într-o competiție de Grand Slam.
În locul ei putea fi Irina Begu. Niciuna dintre cele două jucătoare care s-au confruntat ieri nu urcase între primele opt. Românca mai jucase în optimi la Australian Open în 2015, dar pierduse în fața lui Eugenie Bouchard.
Americanca de pe locul 108 WTA și care a crescut pe zgura verde de la Charleston trăia în premieră emoțiile unei optimi de finală.
Irina a intrat în meciul de ieri din postura de favorită. Cu un sezon de zgură solid în spate și cu meciuri câștigate după lupte intense la Roland Garros. Trei partide, toate în trei seturi.
Pentru prima oară pe o arenă atât de mare, pe o vreme rece, Begu a început confruntarea cu o dublă greșeală. Semn al emoțiilor, al tumultului interior. Shelby Rogers a fost precisă, a jucat în forță și a profitat de toate oportunitățile oferite de Irina. Românca și-a pierdut serviciul de două ori în primul set.
În a doua parte, Irina a apelat la unele resurse pe care nici ea probabil nu crede că le are și a condus cu 2-0, apoi Rogers a legat patru game-uri și s-a dus la 4-2.
Românca a revenit la 4-4, dar apoi a scăpat setul și meciul din mână. Rogers s-a impus cu 6-3, 6-4. Final de aventură pentru Irina, dar o aventură din care iese cu multe plusuri.
173.000 €este premiul pentru atingerea optimilor de finală la Roland Garros
{{text}}