Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Duru a lămurit de ce nu poate juca Dinamo în cupele europene + Liga 1 poate avea parte de noi depunctări

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 01 iunie 2016

Viorel Duru, directorul Administrației de Licențiere din cadrul FRF, a lămurit problema interzicerii lui Dinamo de a juca în cupele europene.

"Personal, eu am avut o discuție doar informală cu cei de la departamentul licențieri de la UEFA, dar există un înscris al șefului acelui departament, domnul Andrea Traverso, făcut undeva pe la mijlocul lunii martie - deci înainte de luarea deciziilor - prin care se afirma că clubul Dinamo nu poate primi licența pentru sezonul competițional 2016-2017, întrucât a încălcat regula celor 12 luni. Clubul Dinamo a ieșit din insolvență în septembrie", a declarat Duru la Digi.

Oficialul FRF a vorbit și despre criteriile de licențiere pentru sezonul care vine din Liga 1 și spune că există o posibilitate destul de mare să mai existe echipe depunctate.

"Cluburile licențiate din Liga 1 vor trebui să facă dovada la termenele stabilite în regulament - 30 iunie, respectiv 30 septembrie - că datoriile înregistrate până la 30 iunie au fost achitate până la 30 septembrie.


Dacă nu face dovada asta, atunci intră în etapa de monitorizare și trebuie să le achite sau să le plătească integral până la data de 30 noiembrie. Dacă nu, vor fi depunctate exact pe același model ca și la licențiere: 3 puncte pentru datorii către cluburi, 3 puncte pentru datorii către angajați. Cele care sunt sancționate pe licențiere e clar că au o problemă de lichiditate"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.