Sporturi   •   Gimnastica   •   Campionate Europene

La cote înalte » Cătălina Ponor a dus România în finala pe echipe și s-a calificat în ultimele acte de la bârnă și sol de la CE

Articol de Roxana Fleşeru   —  vineri, 03 iunie 2016

Gimnastica românească feminină se află într-unul dintre cele mai delicate momente.

Fără echipă calificată și doar cu o singură reprezentantă la Rio e nevoie de un restart. Între timp, pe plan european și mondial lucrurile nu se opresc. Zilele acestea la Berna se desfăşoară Campionatele Europene. Ieri, au avut loc calificările în concursul senioarelor. În Elveția au mers Cătălina Ponor, Anamaria Ocolișan, Silvia Zarzu, Maria Holbură și Anda Butuc și ieri au reușit să adune un punctaj, 164,870, care să ducă echipa României în finala de sâmbătă. S-au clasat pe locul patru, după Marea Britanie (173,363), Rusia (173,261) și Elveția (166,128). Aceste rezultate însă nu se iau în considerare în ultimul act, unde totul pornește de la zero.

La ultimele două ediții, "tricolorele" au cucerit medalia de aur, iar România nu a coborât niciodată de pe podiumul european din 1994, de când a fost introdus concursul pe echipe.

Cătălina Ponor a obținut cele mai mari note pentru România și grație lor s-a calificat în finalele de duminică de la sol și bârnă. Gimnasta în vârstă de 28 de ani a primit 15,141 la sărituri, 14,433 la bârnă și 14,566 la sol. Ea are în palmares la Campionatele Europene 9 medalii de aur, 2 de argint și una de bronz.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.