Liga 1

Lovitură pregătită de ASA! Mureșenii sunt în tratative cu un fost antrenor al lui Standard Liege

Foto: walfoot.be

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 03 June 2016

ASA Târgu-Mureș se află în negocieri avansate cu un fost antrenor al lui Standard Liege, sârbul Ivan Vukomanovici.

În sezonul 2014/2015, antrenorul de 38 de ani i-a preluat pe belgieni de pe locul 15 și a terminat sezonul pe poziția a treia.  Conform unui comunicat publicat pe site-ul oficial al lui ASA, acesta va ajunge la Târgu-Mureș pentru a discuta detaliile legate de contract.

"Mă bucur că am fost contactat de clubul din Târgu-Mureș. Am auzit de ASA, de evoluțiile din ultimii ani și chiar am văzut secvențe de la meciul retur de la St. Etienne, din UEFA Europa League. Știu că anul acesta s-au calificat în play-off, printre cele mai bune 6 echipe din România.

Cunosc și situația actuală, dar voi discuta cu clubul pentru a vedea care sunt planurile pentru sezonul acesta. Îmi place strategia care se va aborda și cred că pentru mine va fi un pas înainte în cariera de antrenor. Vom vedea ce va fi", a declarat tehnicianul sârb pentru site-ul oficial al ardelenilor.

Antrenor oficial la ASA, în perioada play-off-ului, a fost George Ciorceri, însă deciziile erau luate de Adi Mutu, care nu deține însă licența de antrenor și nu poate conduce echipa mureșenilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.