Nationala

Marcatorii Stanciu și Popa o așteaptă pe Franța: "Șansele sunt 50-50"

Foto: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 03 June 2016

Nicoale Stanciu a marcat al patrulea gol în cinci meciuri pentru echipa națională a României în victoria din această seară împotriva Georgiei, scor 5-1.

"Mă simt destul de bine. Am avut un sezon bun. Tricoul cu numărul 10 mă ambiționează să dau totul pe teren și să fiu mai responsabil. Sincer, în urmă cu un an nu mă gândeam că pot ajunge aici. Îmi doresc să facem un turneu final bun. Meciul de azi a fost bun, am înscris repede și asta ne-a ușurat situația. Meciul cu Franța va fi altefel. Mă bucur că am marcat azi 5 goluri și că am luat și eu parte la această victorie.

Cu Franța trebuie să fim foarte concentrați, să fim o echipă compactă și să alergăm unul pentru celălalt. Șansele sunt 50-50. În următoarele zile îi vom studia pe francezi mai bine", a declarat Stanciu la Dolcesport.

Adi Popa a fost cel care a deschis balul în partida cu Georgia încă din minutul 2 când a profitat de o eroare în apărarea adversă. 

"Dacă nu am fi înscris așa repede am fi avut un meci mai dificil. Ne bucurăm că am marcat 5 goluri chiar dacă au fost pe greșelile adversarilor. La EURO orice e posibil, adversarii vor fi mult mai conectați. Nu contează cine înscrie", a adăugat Adi Popa.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.