Mijlocașul de 30 de ani a fost remarcatul presei din Țara Cantoanelor. E singurul marcator al naționalei pregătite de Vladimir Petkovici în 2016 (2 goluri).
Elvețienii au bifat vineri prima victorie din 2016, 2-1 în testul cu Moldova, după 3 eșecuri la rând. Calitatea jocului n-a fost substanțial mai bună decât la 0-1 cu Irlanda, contra Bosniei (0-2) sau la 1-2 cu Belgia. Dar există și un câștig: Blerim Dzemaili.
Mijlocașul în vârstă de 30 de ani traversează o perioadă remarcabilă, favorizat și de faptul că selecționerul Vladimir Petkovici pare să-i fi găsit locul ideal în linia mediană, postându-l în fața "închizătorilor".
Contra Moldovei, jucătorul lui Genoa a repetat isprava din amicalul cu Belgia, înscriind cu o lovitură de cap (12), iar presa e la picioarele sale.
Pentru tabloidul Blick, "Blerim nu-i regizor, nici golgeter sau posesorul vreunui picior magic. E câte un pic din toate. Cu Moldova a avut ocazii cât pentru cinci goluri". Replica lui Dzemaili: "Pe acelea le păstrez pentru Euro".
Pînă la 150.000€ pentru "optimi"
Același Blick a aflat că elvețienii vor primi niște sume modice din partea Federației dacă nu trec de faza grupelor. Dar în cazul unei calificări în "optimi", ei vor fi răsplătiți cu prime cuprinse între 100.000 și 150.000 de euro, funcție de minutele jucate în competiție.
"Vin după un sezon bun cu Genoa și mă simt mai pregătit ca niciodată pentru acest turneu final"
Blerim Dzemaili, mijlocaș Elveția
7 goluria dat Dzemaili în 48 de meciuri pentru naționala Elveției
15 iunie de data la care "tricolorii" vor întâlni Elveția la Euro 2016
{{text}}