Organizatorii de la Copa America au făcut o confuzie, iar la meciul dintre Mexic și Uruguay, în locul imnului Uruguayului, s-a auzit imnul statului Chile.
După imnul Mexicului, din difuzoarele stadionului Universității Phoenix din Arizona s-a auzit imnul statului Chile, în locul celui uruguayan, spre surprinderea lui Luis Suarez și a colegilor săi și stârnind un cor de fluierături din tribune.
"În această după-amiază, în tmpul ceremoniei de intonare a imnurilor, din cauza uneo erori umane, am difuzat din neatenție imnul greșit. Adresăm sincere scuze Federației Uruguayene, echipei naționale a Uruguayului, oamenilor din Uruaguay și suporterilor pentru greșeală. Vom lucra cu toată părțile implicate pentru a ne asigura că acest tip de eroare nu se va mai repeta", se arată într-un comunicat publicat de organizatori.
Partida dintre Mexic și Uruguay s-a încheiat cu scorul de 3-1 pentru Mexic, într-un meci în care ambele formații au avut câte un jucător eliminat.
{{text}}