Noi toți suntem Team România » Laura și floreta de aur » Povestea primului titlu feminin la scrimă pentru România cucerit de Laura Badea la Atlanta 1996

În așteptarea Jocurilor Olimpice 2016 (5-21 august, Rio de Janeiro), Gazeta Sporturilor propune o retrospectivă a celor mai spectaculoase, emoționante și înălțătoare zile din istoria României la JO.

Jurnaliștii GSP vor recompune cu minuție performanțele din perspectiva celor aflați la fața locului și a celor care au contribuit la succes.

Astfel, de-a lungul a 6 episoade, vom înlocui "individual" cu "împreună" și vom scoate în relief participarea comună la victorii, pentru că marile reușite ale sportivilor români la Olimpiadă au fost puzzle-uri la care au contribuit antrenori, sportivi și fani deopotrivă. 

• Citește și: Proiect special GSP: "Noi toți suntem Team Romania" » Episodul 1: Cum a uimit Lipă mapamondul în '92

Azi, episodul 2: Medalia sărbătorită cu suc

Amintirile Laurei Cârlescu-Badea despre ziua medaliei olimpice de aur. Unele sunt clare ca apa de munte, altele sunt încețoșate ca un nor de ploaie.

22 iulie 1996. Știm, fără îndoială, că era o zi de luni. În anul acela lumea largă asculta "Killing Me Softly" a celor de la Fugees, dar și "Macarena", și se uita la filme cu teme dintre cele mai diverse - "Matilda" și "Trainspotting".

Pentru România, era ziua primei medalii de pe tărâm american – început cu dreptul la o ediție care a adus tricolorilor un total rotund de 20 de medalii.

Cum era vremea la Atlanta în ziua concursului feminin de floretă? "Habar n-am, m-am trezit foarte devreme în dimineața aceea. Eram pregătită și nu aveam alt gând în cap decât că vreau să câștig. Era gândul pe care-l aveam înainte de orice concurs", povestește Laura Badea despre cea mai glorioasă zi din viața ei de sportivă de top. O zi de acum 20 de ani.

Îi era rău de emoție

Tabloul era deja făcut, fiecare știa cu cine trage în primul tur. Avea emoții?

"Dacă aveam emoții? Eu aveam nervi în stomac înainte de orice concurs. În plus aveam tot felul de dureri. Mă durea capul, îmi venea să vomit. Domnul Petruș îmi spunea înainte să apuc să-i spun eu ceva: «Știu, Laura, te doare capul»", se amuză acum eroina de la Atlanta. "Toate simptomele astea fantomă dispăreau ca prin minune după ce reușeam să dau prima tușă". Din durerile astea se construia Laura Badea, știam că trebuie să le lase în urmă, că trebuie să iasă din ele ca să funcționeze pe planșă așa cum trebuie.

Numai că, de data aceasta, exista o durere la mijloc, una cât se poate de reală. "Cu trei zile înainte, îmi dădusem degetul mare de la mâna stângă peste cap. Trăgeam niște asalturi de pregătire și, într-un meci cu o tunisiancă, mi s-a întâmplat asta. Două zile nu mai ținusem arma în mână și credeam că n-o să fiu în stare. Era un sentiment oribil, să ajungi până acolo și să fii nesigur pe corpul tău. Dar poate a fost mai bine că s-a întâmplat așa. Dumnezeu ne testează, știe El ce face", spune Laura.

Miere, nu zahăr

Ce a mâncat în ziua aceea? Păi, mai nimic. "De obicei nu mâncam aproape nimic în ziua concursului. Ceva lejer la micul dejun și poate o banană pe parcurs. Țin minte că doamna Frâncu a venit, la un moment dat, la mine cu niște gheață, să mă mai răcoresc. Și am mâncat niște miere, că știam că zahăr nu e bine", își istorisește Laura meniul frugal de pe 22 iulie 1996.

"Erau și Reka Szabo, și Roxana Scarlat în concursul individual. Dacă treceam amândouă de primul tur, urma să lupt împotriva Rekăi", își amintește fosta floretistă. De primul tur însă, n-a trecut decât Laura. Și a trecut de Parisky, și a trecut de Wuilleme, și a trecut de Aida Mohamed, până a ajuns în semifinala cu italianca Giovanna Trillini, care intrase pe planșă în fața Laurei cu o ambiție de vreo sută de ori mai ascuțită decât floreta pe care o ținea în mână.

"Trillini făcuse 6-0, mă călca în picioare. Mă simțeam amorțită. Sentimentul care mă domina era o jenă adâncă față de antrenorul meu, domnul Petruș. Asta m-a scos din șoc și m-a făcut să-mi schimb atitudinea. Am recuperat și am ajuns în finală", spune Laura.

Încurajări superbe

În acea întâlnire, Badea a învins cu 15-14. O singură tușă pentru intrarea în finala cu Valentina Vezzali. Dar cel mai greu moment al acelei zile a fost semifinala cu Trillini.

Faptul că Vezzali n-a izbutit să-și răzbune colega de echipă, în ultimul act al concursului olimpic, a fost confirmarea că anul acela și aurul de la Atlanta aparțineau tinerei din România. 15-10 a fost rezultatul acelei confruntări, dar, dincolo de aceste detalii, Laura își amintește atmosfera.

"Erau acolo Ana Pascu, Lia Manoliu, Elena Frâncu, spadasinii, sabrerii. Primul care m-a luat în brațe a fost Mihai Covaliu", zâmbește Laura. "Râdem și acum, parcă s-a luat de la mine la el, căci peste patru ani, la Sydney, a câștigat el medalia de aur. Eram o familie. Sărbătoream cu toții când mai venea câte unul cu o medalie în Satul Olimpic. Ieșeam «la bloc», așa îi spuneam noi, și sărbătoream cu suc", își amintește fosta scrimeră.

Sucul de "la bloc"

Ziua nu se terminase însă. Se prelungea, de emoție și exces de adrenalină, de bucurie, iar Laura nu putea să meargă, pur și simplu, la culcare.

"Am sunat în țară, am vorbit cu antrenoarele mele, cu mama mea. De-abia a doua zi mi-am dat seama ce făcusem, ce însemna medalia asta. Era o senzație minunată, dar a trebuit să-mi alung euforia, pentru că venea proba pe echipe și nu mă lăsa să visez prea mult cu ochii deschiși", continuă Laura.

Nici la echipe n-a mers rău deloc – trei zile mai târziu, româncele au devenit vicecampioane olimpice.

Tudor Petruș: "Am făcut ruptură musculară din cauza Laurei"

Câtă căldură are în voce antrenorul Laurei Badea când vorbește despre momentul Atlanta 1996, despre eleva lui, dar și despre celelalte fete care i-au trecut prin mână la lotul național!

"Laura era campioană mondială în 1995, la Haga. Nu mă îndoiam că are valoare și determinare, dar mărturisesc că, în acea zi, m-aș fi mulțumit cu orice medalie, fie ea și cea de bronz. Toate au mers bine mersi până în semifinale. Cu Trillini însă Laura a început mizerabil. De la 6-0 a devenit altă fată, a recuperat, a depășit. Nu știu de unde a venit forța aceea! Dar cred că din ea însăși. Și azi mi-e imposibil să cred că auzea mare lucru din ce-i strigam de la locul meu. Tind să cred că mă agitam degeaba, pentru că nu auzea indicațiile și nici nu prea aveam voie să i le dau", povestește Tudor Petruș, care în acest moment este antrenor federal.

Finala din semifinale

La lupta cu Trillini, lui Petruș, pe scaunul de antrenor, i s-a întâmplat ceva ce nu i s-a întâmplat nici măcar Laurei, pe planșă. "Nu mai puteam să stau pe scaun, mă ghemuisem de tensiune în spatele lui. Laura ajunsese să conducă 14-13, italianca egalase. După ce Laura a dat ultima tușă, am sărit ca un nebun și mi-am făcut o mică ruptură musculară la gamba dreaptă. Dar a meritat", râde antrenorul.

Petruș spune că ultima confruntare, cea cu Vezzali, în care Laura a condus de la un cap la altul, n-a fost demnă de o finală. Fiorii se consumaseră cu văpăi în semifinale, iar aurul a venit ca o răsplată firească a unei perioade splendide din cariera Laurei Badea.

A avut noroc de supertalente

Dar Petruș vrea să sublinieze și un alt lucru. "Din generația ei, toate erau talentate. Ea a fost cea mai titrată, dar în lot mai era Reka Szabo, fostă campioană mondială, mai erau Claudia Grigorescu, vicecampioană mondială, și Roxana Scarlat, care la Atlanta s-a întrecut pe sine. Era o energie aparte acolo și asta se vedea în rezultate", spune omul care a preferat să șlefuiească fete, nu băieți.

"Fetele sunt mai ascultătoare, băieții mai golănași. Ei de-abia așteaptă să se întoarcă antrenorul cu spatele ca să-l fraierească. Laura era genul acela care nu se oprea din antrenament dacă nu o opream eu. Muncea de plăcere și trebuia să-i mai zic stop, din când în când", povestește Petruș

Roxana Scarlat-Bârlădeanu: "Eram foarte uniți și gălăgioși"

La momentul Atlanta 1996, Roxana Scarlat avea 21 de ani și era mezina echipei de floretă. "Cu o seară înainte de concursul individual, am stat în cameră cu Laura. Eu nu mă gândeam la medalie, era prima mea competiție de genul acesta și eram sigură că o să le încurajez pe Laura și Reka, căci ele aveau șanse. Laura își făcea planuri să ia măcar bronzul olimpic, exact ca antrenoarea ei, Maria Vicol", povestește Roxana, care la Atlanta a ajuns până în turul al treilea, fiind eliminată chiar de adversara din semifinale a Laurei Badea, italianca Giovanna Trillini.

Corul de la Georgia World Congress Center

"Ziua aceea s-a prelungit până seara și nu ne-a părut rău deloc. Au fost momente extraordinare pentru toată delegația. Eram mulți, gălăgioși, inclusiv antrenorii. Strigam toți la Laura, o încurajam și-i dădeam sfaturi. Cel puțin la întâlnirea cu Trillini simțeam cum ne ia adrenalina pe sus, de atât suspans și tensiune. Ne-am încărcat cu toții pozitiv din ziua aceea și din triumful Laurei. A fost o zi care, de fapt, ne-a folosit tuturor celor care am luat parte la ea", își amintește cu drag Roxana Scarlat.

"Acum, copiii, de exemplu, sunt mult mai individualiști, parcă nu-și încurajează coechipierul care merge mai bine într-un concurs. Noi eram un cor în toată regula, nu se înțelegea nimic din ce strigam, dar eram cu sufletul acolo unde trebuia".

"Am fost tristă că am luat argintul pe echipe, nu aurul. Italiencele s-au ambiționat și ne-au bătut. După ani și ani mi-am dat seama însă că și acela a fost un moment minunat"

Roxana Scarlat-Bârlădeanu, medaliată cu argint pe echipe la JO de la Atlanta

"După succesul de la Atlanta, președintele de atunci al federației, Alexandru Mironov, nu voia s-o trimită la Europene. Zicea că dacă nu câștigă și se face de râs? Am trimis-o la Europene, normal. Știți ce-a făcut? A câștigat și Europenele!"

Tudor Petruș, antrenorul Laurei Badea la JO de la Atlanta

"În 1994, când a cucerit Reka Szabo titlul mondial, Laura m-a tras deoparte şi m-a întrebat dacă eu cred că-l poate câștiga și ea. A reușit asta un an mai târziu"

Tudor Petruș, antrenorul Laurei Badea la JO de la Atlanta

3 campioni olimpicila scrimă a avut România în istorie, în probele individuale. Laura Badea este singura femeie. Ceilalți doi sunt Ionel Drâmbă, floretă, 1968, și Mihai Covaliu, sabie, 2000

CV Laura Cârlescu-Badea:

• născută pe 28 martie 1970, la București
• arma – floretă, mâna – stângă
• a fost legitimată la CSA Steaua București
• 3 medalii la Jocurile Olimpice – aur individual și argint pe echipe, Atlanta 1996, bronz pe echipe, Barcelona 1992
• 9 medalii la Campionatele Mondiale – aur pe echipe, Atena 1994, și individual, Haga 1995, argint pe echipe – Essen 1993, Haga 1995, Cape Town 1997, La Chaux-de-Fonds 1998, New York 2004, bronz pe echipe, Lisabona 2002, Havana 2003
• 10 medalii europene – aur individual și pe echipe, Copenhaga 2004, individual, Gdansk 1997, individual, Limoges 1996, argint individual, Moscova 2002, Cracovia 1994, pe echipe, Madeira 2000, Bolzano 1999, bronz individual, Bolzano 1999, Linz 1993
• s-a retras din activitatea sportivă în 2004, după Jocurile Olimpice de la Atena
• este căsătorită cu fostul sabrer Adrian Cârlescu și au împreună o fiică, Maria, în vârstă de 14 ani
• director al Academiei Olimpice Române

Traseul Laurei Badea în proba individuală de floretă a JO 1996