International   •   EURO 2016   •   STADIOANE

GALERIE FOTO 4 zile până la EURO » Cum arată cele 10 arene pe care se vor disputa meciurile

+14 Foto
Stade de France Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Nicoleta Coșoreanu   —  luni, 06 iunie 2016

Francezii sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Campionatul European din acest an, ale cărui meciuri se vor disputa pe 10 dintre cele mai spectaculoase arene franceze.

Iată cele 10 stadioane pe care se va scrie istoria EURO 2016! Toate imaginile cu stadioanele din Franţa în galeria FOTO de mai sus.

Stade de Bordeaux (capacitate 42.000)

Inaugurat în 2015, stadionul din Bordeaux se remarcă prin cei 900 de stâlpi exteriori, care susțin acoperișul arenei. Va găzdui cinci partide, patru în grupe și un meci din sferturile de finală.


Stade Bollaert-Delelis, Lens (capacitate de 38.000)

Arena din Lens a fost inaugurată în 1933, iar varianta inițială a fost construită de minerii șomeri din timpul Marii Crize. Pentru renovarea stadionului pe care Laurent Blanc a marcat golul de aur în meciul dintre Franța și Paraguay, la Cupa Mondială din 1998, francezii au investit aproximativ 70 de milioane de euro. Pe Stade Bollaert-Delelis vor avea loc patru meciuri, trei în faza grupelor și unul din "optimi".

Stade Pierre Mauroy, Lille (capacitate 50.000)

Denumită după un fost premier francez și primar al orașului Lille, arena nu este dedicată doar fotbalului, ci și rugbyului, tenisului și baschetului. Este primul mare stadion francez care a avut acoperiș retractabil, iar exteriorul de sticlă este luminat pe timpul nopții. Pe acest stadion se vor disputa patru meciuri din grupe, o partidă din "optimi" și un sfert de finală.


Stade de Lyon (capacitate 59.000)

Stadionul a găzduit primul meci pe data de 9 iaunuarie, fiind ultimul inaugurat dintre arenele de la EURO 2016. Costurile de construcție au ajuns la peste 400 de milioane de euro. Aici se vor juca patru meciuri din grupe, printre care și disputa României contra Albaniei, dar și o partidă din "optimi" și o semifinală.

Stade Velodrome, Marseille (capacitate 67.000)

Velodrome este primul stadion folosit la trei turnee finale ale Campionatului European. Capacitatea stadionului construit în 1937 a fost extinsă la 67.000 de locuri pentru Cupa Mondială din 1998. Anul acesta, aici vor avea loc șase meciuri, patru din grupe, unul din sferturile de finală și o semifinală.

Stade de Nice (capacitate 36.000)

Lucrările la această arenă s-au desfășurat în perioada 2011-2013, iar panourile solare, capacitatea de a reutiliza apa de ploaie și folosirea energiei eoliene pentru aerul condiționat fac din Stade de Nice un stadion prietenos cu mediul. Acesta va găzdui patru meciuri, trei din faza grupelor și unul din optimile de finală.

Parc des Princes, Paris (capacitate 48.000)

Stadionul pe care se va dsputa meciul dintre România și Elveția a găzduit meciuri la două ediții ale Cupei Mondiale și ale Campionatului European, finala Europeanului din 1984, precum și prima finală de Liga Campionilor din istorie, câștigată de Real Madrid în 1956. Pe arena construită în 1897 se vor juca patru partide din faza grupelor și una din "optimi".

Stade de France, Paris (capacitate 80.000)

Stadionul pe care se vor juca cele mai multe partide la această ediție a Europeanului, printre care și meciul de deschidere dintre România și Franța, a fost singurul construit special cu ocazia Campionatului Mondial din 1998. Aici se vor disputa patru meciuri din grupe, un meci din "optimi", un sfert de finală, dar și finala de pe 10 iulie.

Stade Geoffroy Guichard, Saint-Etienne (capacitate 42.000)

Ales inițial ca stadion de rezervă, Stadionul Geoffroy Guichard a fost inclus în cele din urmă pe lista arenelor care vor găzdui partide la EURO 2016, iar capacitatea i-a fost extinsă de la 35.600 de locuri la 42.000 de locuri. Pe stadionul inaugurat în 1931 vor avea loc trei meciuri din grupe și unul din optimile de finală.

Stadionul din Toulouse (capacitate 33.000)

Cel mai mic stadion de la EURO 2016, în ciuda faptului că se află în al patrulea cel mai mare oraș al Franței, stadionul din Toulouse este dedicat mai ales meciurilor de rugby. "Mini-Wembley", cum este denumit datorită asemănării cu marea arenă engleză, este locul unde s-a scris istoria victoriei obținute de România în fața Angliei, la Cupa Mondială din 1998. La Toulouse se vor juca patru meciuri: trei din grupe și unul din "optimi".

 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.