International   •   EURO 2016   •   Franța - România, 10 iunie, ora 22:00, Dolce, ProTV, GSP.RO

Turnul Giroud » Vârful lui Arsenal îl face uitat pe Benzema: e mai profilic sub comanda lui Deschamps

La 29 de ani, Giroud s-a impus în sfârșit și la "națională" // FOTO Guliver/GettyImages

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 09 iunie 2016

Vârful "cocoșilor", 1,92 m, 88 kg, e omul cu golul. A marcat de 16 ori cu Deschamps selecționer, 4 mai mult ca Benzema.

Excluderea lui Benzema de la "națională" l-a ajutat pe Olivier Giroud, care a scăpat de principalul rival, dar atacantul lui Arsenal l-a convins de mult timp pe Deschamps cât de important e.

Numărul 9, un uriaș de 1,92 m și 88 kg, este un marcator, dar în același timp și un excelent pivot, evoluând ca la carte cu spatele la poartă, pentru a deschide culoare coechipierilor.

"Pus sub presiune, înscrie!"


Din 2012, cu Deschamps selecționer, vârful în vârstă de 29 de ani este cel mai prolific jucător: 16 reușite, patru peste Benzema în aceeași perioadă. Și are 17 goluri în total, mai mult ca Benzema (15) și Anelka (11) după 49 de selecții.

"De fiecare dată când e pus sub presiune, el înscrie", îl caracterizează Lucas Digne, colegul său. În ultimele 7 meciuri printre albaștri, Giroud a punctat de 7 ori. La ultimele 5 titularizări, a găsit plasa în 6 rânduri.

Trei mari internaționali francezi, Dominique Rocheteau, Bernard Lacombe și Yannick Stopyra, au decriptat în L'Equipe jocul lui Olivier.

JOC DE CAP » Stopyra: "Se impune în dueluri"

"Tehnic, nu este un mare specialist, dar el profită că e înalt și puternic pentru a se impune în duelurile aeriene"


PICIOR STÂNG » Stopyra: "Lovește foarte bine mingea"

"Are anticipație, ia fața adversarului și lovește foarte bine mingea. Problema lui e că, uneori, îi ia prea mult să armeze. Iar în 16 metri ești sub presiune, trebuie să acționezi imediat"

PICIOR DREPT » Rocheteau: "Mi-a demonstrat ce poate"

"E un vârf clasic, un jucător de careu. Acolo, ai nevoie de ambele picioare, finalizezi direct, fără preluare, din poziția în care ești. Iar Giroud mi-a demonstrat ce poate la primul gol cu Scoția, călcâi cu dreptul"

MENTAL » Lacombe: "Rezistă la critici"

"Este mereu plin de prospețime. E o senzație magnifică să marchezi atâtea goluri în momente atât de dificile. Rezistă la critici! El știe cine e și ce trebuie să facă: să înscrie"

FIZIC » Lacombe: "Redutabil cu Griezmann alături"

"Are o statură impozantă. Încă mai poate progresa la felul cum protejează balonul, e nevoie să-și blocheze mai bine adversarul. Poate fi redutabil cu Griezmann alături"

52,9%este procentul șuturilor pe poartă ale lui Giroud la "națională": cadrează mai mult de un șut din două încercări

10 goluridin 17 le-a înscris cu piciorul stâng; a marcat 13 goluri în prima repriză

Meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time de la Euro2016 - AICI!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.