Fotbal   •   Liga 1   •   FC Voluntari - UTA 3-0

VIDEO S-a terminat? Voluntariul s-a impus cu 3-0 la baraj în meciul tur cu UTA

Până să revină la Steaua, după împrumutul de 6 luni, Tudorie contribuie la salvarea Voluntariului // FOTO Cristi Preda

Articol de Victor Vrînceanu   —  joi, 09 iunie 2016

Ilfovenii s-au impus aseară la un scor de forfait și merg liniștiți la Arad, pentru revanșa de pe 12 iunie.

UTA lui Nagy a venit ieri pe "Anghel Iordănescu" cu un moral excelent după "remontada" incredibilă de săptămâna trecută, când a întors-o dramatic pe Dunărea de la 1-3, în 10 oameni.  Din păcate pentru arădeni, moralul nu a fost de ajuns.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

În prima repriză, pe teren a existat doar Voluntariul, asta deși Florin Marin a lăsat pe banca de rezervă vedete ca Rus, Grigore sau Kone. Gazdele au făcut ce au vrut cu apărarea condusă de bătrânul Botiș (38 de ani), starurile fiind marcatorii Voduț și Tudorie.


În partea a doua, Copil putea să realizeze golul meciului, cu un voleu spectaculos, dar Bornescu a avut un reflex de geniu. Cu 10 minute înainte de final, Bălan a arătat că a furat meserie de la colegul de antrenament Daniel Pancu, transformând în gol o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, stânga, așa cum o făcea Pancone pe vremuri.

Căpățână, terorizat

Mijlocașul dreapta de la Voluntari, Mihai Căpățână, a fost în prima repriză ținta reproșurilor staff-ului tehnic format din Florin Marin și Dinu Todoran.

La orice atingere a balonului, tânărul venit în iarnă de la FC Olt a fost "urecheat": "Bă Căpâțână, unde te duci, mă? Du-te pe culoar, nu vezi? Treci înapoi", toate pe un ton ridicat, spre amuzamentul spectatorilor prezenți în spatele băncii tehnice, care i-au spus lui Florin Marin: "Mai lasă-l pe Căpățână că l-ai terorizat!".


Imediat după golul lui Tudorie, Todoran a continuat "tirul": "Căpățână, te trezești sau te trezesc eu la pauză?".

Copil obraznic :)

Mijlocașul stânga al arădenilor, Dumitru Copil, a avut o ieșire nervoasă în prima repriză, când antrenorul Roland Nagy îi dădea indicații. Enervat de tehnician, Copil a replicat: "Ce p***a mea să fac eu? Nu vezi că ăștia sunt speriați de bombe?!".

"Diferența a fost făcută de atitudine. Nu se poate realiza nimic, dacă nu te dăruiești. La 3-1 mai speram, la 3-0 e aproape imposibil să mai promovăm"

Sorin Strătilă, mijlocaș UTA

"Am jucat 5 meciuri în 15 zile, ne-am prezentat aici storși de energie. Mai e și diferența de experiență, de valoare, nu uitați că acum un an eram în Liga a 3-a!"

Sorin Botiș, fundaș UTA

4.000 €va încasa fiecare ilfovean, dacă Voluntariul evită retrogradarea. Arădenii ar lua câte 7 mii de euro, dacă UTA ar promova

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.