Peste 60 de piloţi din România, Ucraina, Turcia, Polonia, Italia, Ungaria şi Bulgaria vor lua startul la cel mai mare eveniment de drift din ultimii 5 ani organizat în Estul Europei, etapa a doua a Campionatului Naţional 2016 powered by Amuse, care va avea loc în perioada 25-26 iunie în jurul Casei Poporului, şi unde sunt aşteptaţi aproximativ 30.000 de spectatori, anunţă Romanian Drift Community printr-un comunicat.
Va fi cea mai mare desfăşurare de forţe la o competiţie de profil organizată vreodată în România, iar maeştrii derapajelor controlate vor iniţia driftul la o viteză de peste 150 de kilometri la oră într-un unghi de 90 de grade. Circuitul va fi amenajat între Calea 13 Septembrie şi Bulevardul Naţiunilor Unite, cu punctul maxim de interes în Piaţa Francofoniei, acolo unde se vor executa cele mai agresive manevre de pilotaj din istoria motorsportului românesc.
"Cu siguranţă este evenimentul pe care îl aşteaptă toţi împătimiţii acestui sport şi nu numai. Driftul reuşeşte să atragă zeci de mii de spectatori la competiţiile din Japonia şi SUA, iar acum, la Bucureşti, cred că ne vom apropia din punct de vedere organizatoric cu un astfel de concurs. Va fi cel mai mare traseu din istoria acestui sport în România", a declarat Denis Manea, preşedintele Comisiei de Drift din cadrul Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS).
Printre cei care vor lua startul în competiţia de la Bucureşti se numără ungurul Marton Zoltan, multiplu câştigător în King of Europe, ucraineanul Dimitryi Illyuk, triplu campion naţional şi câştigătorul Campionatului Europei de Est în 2014, bulgarul Stefan Stefanov, câştigătorul International Drift Grand Prix de anul acesta, dar şi turcul Timur Pomak, campionul Turkish Drift Series. Favoritul românilor rămâne Călin Ciortan, cel mai bine cotat pilot autohton al momentului, şi care are în palmares două titluri de campion european pe echipe.
De altfel, cei mai buni piloţi români vor fi prezenţi pe grila de start a evenimentului de pe 25-26 iunie în frunte cu campionul naţional en-titre Sorin Ene, instructorii Academiei de Drift, Gabi Imre şi Marius Mitrache, câştigătorul primei etape din acest sezon, Răzvan Frăţianu, câştigătoarea Queen of Europe 2014, Ramona Rusu, cel mai tânăr pilot român de drift, Alin Grădinaru, dar şi Iulian Jumuga, Cătălin Trifan, Ilarion Grigorici, Alex Ciulean, Radu Moise, Radu Văduva, Istvan Szabo, Cătălin Olteanu sau soţii Corina şi Daniel Popescu.
De asemenea, au fost confirmaţi şi cei mai buni 8 piloţi bulgari ai momentului, printre care şi Kristalina Stefanova, cea mai tânără femeie-pilot din lumea driftului mondial la doar 15 ani.
Preţul unui abonament pentru cele două zile este de 40 de lei şi poate fi achiziţionat de pe Eventim şi bilete.ro, în timp ce doar pentru calificările de sâmbătă un bilet costă 22 de lei, iar pentru battle-urile de duminică va putea fi cumpărat cu 33 de lei. De-a lungul celor două zile, tichetele vor fi disponibile şi la intrare.
{{text}}