Sporturi   •   Tenis   •   DOPAJ

Roger Federer, reacție dură la adresa Șarapovei după ce a fost suspendată 2 ani: "Trebuie toleranță zero"

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 09 iunie 2016

Roger Federer a comentat suspendarea de doi ani primită de Maria Șarapova după ce a fost găsită dopată cu meldonium.

Elvețianul nu s-a ferit și a cerut ”toleranță zero” în astfel de cazuri, chiar dacă e vorba de una dintre cele mai cunoscute jucătoare de tenis ale lumii.

"Ea are, bineînţeles, dreptul să se apere, ca oricine altcineva. Însă eu sunt pentru toleranţă zero. Trebuie să fii sigur 100% de ceea ce iei, să-i cunoşti efectele şi consecinţele. Dacă nu faci asta, ar trebui să fii sancţionat. Ar trebui să păstrăm eşantioanele analizelor de sânge timp de 10, 15, 20 de ani, pentru a-i descuraja pe potenţialii trişori", a declarat Federer într-o conferință la Stuttgart.

Rusoaica de 29 de ani anunțat în martie că a fost găsită dopată cu Meldonium, medicament interzis de la 1 ianuarie 2016. Șarapova s-a apărat și a spus că nu știa că medicamentul este interzis. În plus, ea susține că a luat acest medicament timp de 10 ani, la recomandarea medicului personal.


CE ESTE MELDONIUMUL

Meldonium, THP, MET-88, Mildronats sau Quaterine este un medicament anti-ischemic fabricat de o companie farmaceutică din Letonia. Este folosit în Lituania și în Federația Rusă, dar nu a fost aprobat de Administrația pentru Mâncare și medicamente din SUA. Meldonium e folosit clinic pentru a trata angina și infarctul miocardic.

Primele teste clinice făcute pentru a testa eficiența unei combinații de meldonium și lisinopril, pentru a trata crizele cronice de inimă datează din 2005. Raportul a demonstrat că cele două medicamente combinate pot îmbunătăți calitatea vieții, capacitatea de exercițiu și mecanismul circulației periferice ale pacienților cu probleme cardiace cronice.

JUCĂTORI DE TENIS CARE EFECTUEAZĂ SUSPENDĂRI PENTRU DOPAJ


Marcela Alves Pereira Valle Brazilia 24 decembrie 2014-24 decembrie 2016
Laurențiu Basarab România 12 martie 2015-suspendat pe viață
Ivan Gakov Rusia 1 iulie 2015-1 iulie 2016
Luis Garcia del Moral Spania 10 iulie 2012- suspendat pe viață
Hamad Abbas Janahi EAU 27 mai 2015-27 mai 2017
Ryan Newport SUA 16 noiembrie 2005-încă nu s-a stabilit data de revenire
Wayne Odesnik SUA 30 ianuarie 2015-30 ianuarie 2030
Jose-Manuel Roman Gomez Spania 3 septembrie 2015-3 septembrie 2019
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.