Timo Gebhart, mijlocașul de 27 de ani, a acordat un interviu pentru Transfermarkt.de, după încheierea contractului cu Steaua, în care a lăudat formația roș-albastră.
"Trebuie să respect contractul și să plec de la Steaua, am avut contract doar până în această vară. Cu toate acestea, sunt recunoscător că am putut juca acolo. Când am ajuns la Steaua în iarnă, nimeni nu a crezut că-mi pot reveni. Antrenorul echipei (n.r. Laurențiu Reghecampf) a contat pentru mine, de asemenea, toți cei care au vrut să rămân acolo.
Cel mai important lucru este că toți au putut vedea că eu încă mai pot. Acum privesc o nouă provocare. Sunt deschis oricărei oferte. Campionatul Germaniei e favoritul meu, acolo aș vrea să joc", a declarat Gebhart.
Gebhart a rămas șocat însă de activitatea paparazzilor din România, despre care a povestit în interviul pentru publicația germană. Dar neamțul n-a amintit și de episodul în care a fost prins într-o dimineață când intra într-un masaj erotic din Capitală.
"Am rămas surprins în România de forța paparazzilor. Pot da și un exemplu: am fost la un magazin de mobilă și cineva a venit și m-a filimat. Era ora 12 după amiaza. A doua zi a apărut imediat în ziar. Dar trebuie să te obișnuiești cu ce e acolo", a adăugat Gebhart.
Mijlocașul cotat la 100.000 de euro de transfermarkt îi e recunoscător lui Reghecampf pentru transferul la Steaua și spune că formația roș-albastră e "Bayern de România".
"O lungă perioadă de timp mi-a fost greu să mă adaptez acolo, dar antrenorul și soția sa m-au ajutat foarte mult, printre altele, și cu limba germană. Sunt foarte, foarte recunoscător lui Reghechampf. El a vrut să mă aducă la echipă.
Atunci când străinii aud de România cred că e un pas înapoi. Dar dacă cineva se uită cu atenție poate vedea modul în care a crescut calitatea acolo. Steaua devine foarte des campioană a României și în ultimii ani a jucat în Liga Campionilor. Fiecare fotbalist vrea să joace acolo. Steaua este un fel de Bayern de România, cu așteptări mari, cu mulți fani și Bucureștiul e un oraș frumos. Totul a fost minunat! Mentalitatea e un pic diferită. În Germania e mai multă disciplină", a încheiat Gebhart.
{{text}}