International   •   EURO 2016   •   FRANȚA - ROMÂNIA 2-1

Iordănescu și-a felicitat elevii după 1-2 cu Franța: "Au aplicat bine planul tactic! Este dureros să pierzi așa"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 11 iunie 2016

Anghel Iordănescu, selecționerul României, a vorbit despre înfrângerea în fața Franței, 1-2, și a lăudat prestația alor noștri.

"Aș vrea să remarc faptul că am făcut o partidă bună și am avut momente de joc bun. Am avut șanse de a marca, precum ocazia din debutul meciului. În startul reprizei a doua am avut o altă ocazie, prin Bogdan Stancu, puteam deschide scorul. Dacă marcam, altfel era jocul.

Vreau să îi felicit pe jucători. Au aplicat foarte bine planul tactic pe care l-am impus. Pot spune că am avut o foarte bună organizare a jocului, dar au fost momente în care am cedat.

Îi felicit pe băieți. Am avut o evoluție foarte bună. Este trist și dureros să pierzi în minutul 89. 


Acum ne gândim să ne recuperăm din punct de vedere fizic, dar și mental. Vom avea două jocuri extrem de importante pentru soarta calificării și sperăm să avem aceeași abordare ca în acest meci", a spus Iordănescu la ProTV.

MECIURILE ROMÂNIEI:

Miercuri, 15 iunie

ora 19:00 (Paris): România - Elveţia - Grupa A

Duminică, 19 iunie

ora 22.00 (Lyon): România - Albania - Grupa A


Meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time de la Euro2016 - AICI

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.