În perioada 11-17 iulie se va desfășura turneul WTA de la București, iar Simona Halep va fi vedeta competiției.
George Cosac, președintele FRT, a vorbit despre acest turneu și despre prezența Simonei, locul 5 WTA, la turneu.
"Simona s-a înscris la turneul de la București și vrea foarte mult să joace. A spus că doar dacă va fi accidentată nu va participa. Își dorește și va veni să joace la turneul nostru, chiar dacă este o competiție care nu o ajută în clasamentul WTA", a spus Cosac la DigiSport.
"Turneul se va juca la arenele BNR. Vom construi un teren central, așa cum a construit și echipa domnului Țirac. Vor fi costuri suplimentare.
Ne pare rău că nu putem avea o arenă pe măsura competiției. Este o nereuşită a Primăriei, Consiliului Local și a cui răspunde de aceste obiective. Noi ne străduim să aducem în ţară cele mai importante competiţii, dar nu avem unde să le desfăşurăm" George Cosac
Turneul de București se va desfășura între 11 și 17 iulie și va fi transmis de DigiSport. În 2014, Halep a câștigat turneul, iar în 2015 a triumfat Anna Karolína Schmiedlova.
{{text}}