Am debutat pe Stade de France şi vom continua povestea noastră la acest Euro pe Parc des Princes. Vom trece de la un stadion relativ nou, inaugurat în 1998, la unul cu o tradiţie formidabilă.
1897 e anul în care a fost inaugurat primul Parc des Princes. Fotbalul era atunci doar o extravaganţă pentru această arenă, mai degrabă rugby-ul, atletismul şi, ulterior, ultimele curse din Turul Franţei l-au ridicat la anvergura de stadion-bijuterie al Hexagonului.
Aici s-au disputat meciuri inclusiv la Mondialul din 1938, însă adevăratul Parc des Princes a fost reactualizat în 1972. Am fost duminică pe această arenă, când s-a jucat Turcia - Croaţia. Pe dinafară nu doar că nu te impresionează, dar aproape că nu bagi de seamă că e vreun mare stadion.
E înghesuit printre nişte străduţe şi lângă un pasaj subteran, unde traficul e atât de intens încât dacă petreci mai mult de 10 minute pe acel pasaj îţi vâjâie capul ca după o cursă de Formula 1.
Atenţie, români care aveţi bilet la meci! Calculaţi-vă bine timpul mâine şi veniţi din timp la stadion! Nu există locuri unde să vă lăsaţi maşina, toate aleile din jur sunt închise de forţele de ordine, iar primele parcări sunt la peste 2 kilometri distanţă! Şi accesul e complicat, chiar dacă organizatorii au încercat, pe cât posibil, să pună plăcuţe cu numerotarea porţilor cât mai vizibile.
Tocmai fiindcă nu e spaţiu suficient şi în 1972 nici n-a fost gândit ca o arenă care să susţină partide de anvergura unui Campionat European din zilele noastre, UEFA a avut mari dificultăţi să amenajeze centrul media. A construit o hală imensă, undeva lângă stadion.
Când intri în ea, "priveliştea" e copleşitoare. Sute, poate chiar mii de ziarişti, mulţi inclusiv din Asia (China, Japonia, Coreea), care creează o adevărată atmosferă de stup. Dacă nu credeţi, priviţi poza din această pagină!
Înăuntru, Parc des Princes e fabulos! Arhitectura e splendidă. Eşti aproape de teren, e tare de tot. Atmosfera e teribilă. E drept, turcii şi croaţii au plămâni buni, însă se şi aude fantastic datorită acusticii.
Spectatorii sunt întreţinuţi cu un joc aplicat în premieră la un turneu final. Pe rând, fanii sunt rugaţi să facă gălăgie, iar un aparat special amplasat pe stadion măsoară volumul decibelilor. Turcia 93 db, Croaţia 102! Deşi ex-iugoslavii sunt mai puţini!
Apoi se pune melodia oficială a echipei, plus versurile tip karaoke pe două ecrane, pentru ca spectatorii să poată cânta şi să şi ţină ritmul. Acelaşi lucru şi la imnul ţării. Tot tip karaoke. La fel se va petrece şi mâine seară, aşa că, români, pregătiţi-vă vocile şi haideţi să le arătăm elveţienilor ce înseamnă susţinere pentru echipa naţională!
Meciul e pasionant. Îl văd din poziţia de comentator Dolce Sport, alături de Vlad Enăchescu. Două rânduri mai jos, cu căştile pe urechi e şi Rudi Garcia. Fostul antrenor al Romei comentează pentru unul dintre posturile TV din Franţa care deţine drepturile.
În faţa noastră, o blondă de 1,90 metri, îmbrăcată extravagant, aşezată lângă un comentator turc. Meciul nu o pasionează, butonează iPhone-ul din minutul 1 până în minutul 90. Ce o căuta p-aici?
Finalul îi găseşte pe croaţi sărbătorind. De jur împrejurul stadionului se văd doar pătrăţele în alb şi roşu. Toate terasele sunt pline. Turcii se retrag liniştiţi printre cântecele croaţilor. E o imagine splendidă cu acest mix de naţiuni, tricouri, culori, exuberanţă şi tristeţe.
Până la urmă, aceasta e esenţa fotbalului. Şi marele câştig al Europeanului. Că ne-am reîntors la bucuria acestui sport şi am aruncat la coşul de gunoi ameninţările teroriste.
Parc des Princes, venim! După croaţi, mâine e rândul nostru să te cucerim şi să te trecem în povestea noastră.
Meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time de la Euro2016 - AICI!
{{text}}