EURO 2016

Cântați imnul ca italienii! Buffon și compania au oferit un moment memorabil la intonarea imnurilor

Implicare maximă a italienilor la intonarea imnului // FOTO Guliver/GettyImages

Articol de Justin Gafiuc  —  Wednesday 15th of June 2016 12:00

  • Corespondență din Paris

Prin patosul interpretării, Buffon și compania au oferit un moment memorabil la intonarea imnurilor dinaintea partidei cu Belgia. ”Tricolorii” au un precedent similar la Euro 2008, dar au rămas în urmă la actualul turneu final.

Unul dintre cele mai impresionante momente propuse până acum la Euro 2016 este cel al imnului intonat de jucătorii și staff-ul Italiei la partida de luni seara cu Belgia.

Au cântat cu patos, inclusiv rezervele și selecționerul Antonio Conte, oferind imaginea formidabilă a unui grup de luptători imbatabili, transpusă apoi și pe gazon într-o victorie de clasă, 2-0.

Iar emoționantul prim-plan cu veteranul Gigi Buffon lăcrimând în timpul imnului e deja o emblemă a acestui European.

Chivu a dat tonul în 2008

"Naționala" României a venit cu un exemplu similar la Euro 2008. Atunci, la meciul cu Franța (0-0), "tricolorii" au intonant versurile de la "Deșteaptă-te, române!" într-un mod care a coagulat întreaga țară în jurul reprezentativei.

"Am știut că nu vor pierde încă de când am văzut imnul. La acest capitol ne-au învins pe noi, cei din Generația de Aur", mărturisea Dan Petrescu după remiza de la Zurich.

Resorturile episodului din Elveția au venit dinspre căpitanul Cristi Chivu. El a discutat cu jucătorii și, pe cei mai indiferenți, i-a convins să nu mai trateze cu lejeritate momentul solemn de la începutul partidelor, când majoritatea mormăiau sau doar ascultau melodia.

Fiecare fotbalist din lot a primit atunci o copie cu primele două strofe, le-a învățat, s-au făcut și repetiții în cantonament, iar pe gazon au rezultat câteva secunde incredibile prin mesajul puternic transmis dinspre toți jucătorii către suporteri.

Tătărușanu și Iordănescu stane de piatră

Din grupul de la Euro 2008 se mai află acum în lot doar Raț și Săpunaru, fundașii laterali cu care Iordănescu a început turneul final, contra Franței, urmând să-i utilizeze și diseară, împotriva Elveției. Alături de ei mai sunt la Paris și Contra și Rădoi, numai că ambii au venit acum la CE în calitate de analiști TV pentru Dolce.

Oricum, la prima apariție de la Euro 2016, "tricolorii" și antrenorii lor au fost departe de modelele evocate. Săpunaru, Grigore, Raț, Pintilii, Andone și Chiricheș au părut cei mai convingători, în timp ce Tătărușanu nu a scos o consoană, iar Stancu și Popa abia dacă au silabisit câteva cuvinte.

De pe bancă numai secundul Daniel Isăilă a încercat să țină ritmul. Iordănescu a fost stană de piatră, la fel ca rezervele. Astăzi, când "tricolorii" înfruntă Elveția într-un meci cu o încărcătură specială, poate chiar decisiv pentru calificarea în optimi, au însă posibilitatea să se reîncarce și să repete momentele memorabile de la imn, cu modelele România 2008 și Italia 2016 în minte.  

Rugbyștii sunt cei mai dedicați

Dintre "naționalele" României, cea de rugby oferă de fiecare dată imagini excepționale la intonarea imnului cu ocazia participării la marile competiții internaționale: interpretare din suflet, cu voce foarte tare, mulți au lacrimi în ochi, iar jucătorii se țin pe după gât, emanând forță, unitate și încredere. Și asta chiar dacă în reprezentativă au fost naturalizați mai mulți străini în ultimii ani.

Fiecare s-a preocupat însă să învețe primele strofe din "Deșteaptă-te, române!", ținând pasul la capitolul implicare cu colegii români.

Meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time de la Euro2016 - AICI!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.