Retrogradata ACS Poli s-a reunit ieri cu un lot foarte tânăr, care ar trebui întărit și pentru eșalonul secund. Timișorenii ar putea rămâne totuși în Liga I, în locul Rapidului, însă tehnicianul Ionuț Popa e sceptic.
Echipa lui Ionuț Popa a fost cea mai harnică din B. Dintre seniorii cu care ACS Poli a încheiat campionatul trecut s-au prezentat la prima mișcare doar Elek, Bărbuț și Bocșan. Ionuț Popa îi mai așteaptă pe Pedro Henrique și Cânu, în timp ce clubul mai negociază cu o serie de jucători localnici care au mai îmbrăcat tricoul bănățenilor.
Pe lângă alți tineri testați antrenorul i-a adus de la Pâncota, fosta sa echipă, pe Dragoș Dragalina și Emanuel Vasi. Au fost 34 de jucători la primul antrenament, majoritatea fiind însă juniori din propria pepinieră.
Ionuț Popa pare mai degrabă concentrat pe Liga a II-a, deși ACS Poli ar putea profita de problemele Rapidului. ”Nu știu dacă va fi adevărat, se va face o manevră tipic românească și vor rămâne echipele care sunt de fapt”, a concluzionat Popa.
În următoarea ediție a B-ului ACS Poli ar urma să joace și cu rivala de pe plan local, ASU Politehnica, echipa suporterilor, dar și cu UTA Bătrâna Doamnă, dacă nici arădenii nu sunt primiți pe prima scenă.
Lotul prezent la reunire: Rusu, M. Contra – Fridrich, Todorov, Cherecheș, Bocșan, Popovici, Artean, Elek, Motreanu, Bărbuț, Livan, Boldea, Timiș, Al. Postolache, Vădrariu, Velcotă, Vasi, D. Băban, Rus, Mailat, Sorescu, Bârnoi, Podină, L. Oprea, Pop, Pădurariu, Dăruială, Codrean, Gânju, Haruț, Dragalina, Popan, Andreici.
{{text}}