International   •   EURO 2016   •   ROMÂNIA - ELVEȚIA 1-1

Jocul României cu Elveția naște semne de întrebare: "Ce am vrut de la meciul acesta? Elvețienii ne-au dominat total"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 16 iunie 2016

Mihai Stoichiță a comentat egalul României cu Elveția, 1-1, și a spus că elevii lui Anghel Iordănescu a fost depășiți total de adversari.

"Ne-au dominat total. Ne amăgim cu fel și fel de vorbe și spunem că în prima repriză am jucat bine și că nu mai știu ce.

Am avut doar câteva momente în care au ieșit la rampă câțiva jucatori, precum Tătărușanu, Săpunaru, Chiricheș și Alex Chipciu. În rest nu a fost nimic. Este lăudabilă daruirea, dar nu poți să te păcălești. Avem o zonă gri în echipa noastră, la mijloc, unde ne mulțumim doar să distrugem, fără să construim.

Ce am vrut noi de la acest meci? Am jucat ca să câștigăm sau am jucat ca să luăm un punct bazându-ne că batem Albania? Dacă am jucat la egal, a ieșit foarte bine.


De câte ori Adi Popa, Chipciu, Torje sau Stancu au primit mingea cu fața către poarta adversă? Avem jucători admirabili, care recuperează bine, dar continuarea e mai grea. Ne-am obișnuit să jucăm pe contraatac și ne este greu pe faza de atac pozițional", a spus Stoichiță la DigiSport.

Clasament grupa A:

 

Următorul meci al României va fi cu Albania, pe 19 iunie, de la ora 22:00. Meciul se va juca la Lyon şi va fi în direct pe ProTV, DolceSport şi liveTEXT PE GSP.RO.


Meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time de la Euro2016 - AICI

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.