Meseria de jurnalist te aduce în posturi privilegiate faţă de un suporter.
Indiferent că vezi meciul de la televizor sau din tribună, fanul respectiv nu are şi posibilitatea de a vedea jucătorii de aproape. La antrenament, în ziua ce precede partida, după meci, imediat, sau chiar a doua zi. Ziariştii au însă această posibilitate.
Aşa s-a întâmplat în dimineaţa ce a urmat partidei cu Elveţia. La Centrul Media, realizat de FRF, undeva în apropierea cantonamentului echipei naţionale, au venit 3 jucători plus secundul Daniel Isăilă. Toţi cei 3 jucaseră cu o zi mai devreme. Prepeliţă, Keşeru, Steliano Filip.
Trecuseră mai bine de 15-16 ore de la terminarea partidei cu Elveţia, însă efortul şi consumul teribil de energie din meci încă se developa pe chipul lor. I-am primit pe rând în studiou Dolce Sport, special amenajat acolo. O strângere de mână scurtă şi apoi un dialog de 7-10 minute cu fiecare, suficient cât să realizez că viaţa de fotbalist nu e chiar atât de parfumată, cum s-ar crede şi s-ar simţi din exterior.
"Am văzut pe fugă, aşa, secvenţe din meciul Franţa - Albania, a trebuit să stau la controlul antidoping, am ajuns la miezul nopţii la hotel", îmi zice Prepeliţă, înainte de a începe interviul. Poate că la el se citeşte cel mai puţin pe chip efortul depus.
"Nu mă ţine mult, te rog, sunt frânt, deşi am dormit bine de tot. Simt şi acum în spate genunchii lui Djorou, cred că m-a confundat cu mingea, i-am şi zis la un moment dat, tu ce ai vrut să joci la faza asta?" a spus şi Keşeru. Probabil că după interviu urmează alte ore de odihnă. "Somn, mult somn, e cea mai bună metodă de a evacua oboseala" e de părere Claudiu. Până şi în glasul său molcom şi încet, atacantul lasă să se vadă urmele duelurilor tari cu stoperii Elveţiei.
Steliano Filip e şi el marcat de efort. A intrat în repriza secundă, însă nu s-a încălzit suficient. N-a avut timp, Raţ făcea semne să fie schimbat. Plus că pentru tânărul dinamovist, consumul mental, la primele minute bifate în "tricolor", trebuie să fi fost unul imens. Şi recunoaşte, dar chiar dacă n-ar face-o, urmele de sub ochii săi lasă să se vadă zbuciumul psihic teribil prin care a trecut: "Eram pe bancă la meciul cu Franţa, vedeam atmosfera aia senzaţională, chiar am zis cu voce tare atunci, pfff unde am ajuns, unde mă aflu!!! E incredibil".
Chiar şi Daniel Isăilă poartă povara oboselii. În ochii lui se citeşte uzura psihică. Probabil nopţi nedormite, rapoarte, analize, cifre şi iar cifre. "Vreţi să vă spun ceva, căderea aceea din a doua jumătate a reprizei secunde, cu Elveţia, n-a fost una neapărat fizică, mai degrabă mentală".
Deci, nu e simplu deloc să fii fotbalist. Da, oamenii ăştia sunt bogaţi, sunt vedete, lumea îi cunoaşte, reprezintă modele, unii sunt staruri, dar feţele şi siluetele lor în dimineaţa de după meciul cu Elveţia îmi vor aduce mereu aminte că fotbalul e şi multă suferinţă şi durere. Nu doar bani şi glorie.
{{text}}