EURO 2016

Cum obţinem calificarea în ”optimi” în această seară » Gazeta a simulat toate scenariile posibile

Foto: Alex Nicodim

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday 19th of June 2016 12:00

Meciul cu Albania a devenit decisiv pentru ”tricolori”. În funcție de rezultatul din această seară, ne putem califica în ”optimi” sau putem fi eliminați de la EURO 2016.

Gazeta a făcut toate scenariile posibile. Iată cum ne putem califica:

  1. România câştigă cu Albania 1-0, Elveţia pierde cu Franţa, 0-1. România şi Elveţia termină cu acelaşi număr de puncte, 4, au remizat şi în meci direct şi au golaveraj 0, dar noi suntem avantajaţi, avem 3-3 golaveraj, ei numai 2-2.
  2. România câştigă cu Albania la diferenţă de minimum două goluri, Elveţia pierde cu Franţa la un gol. Exemplu: România - Albania 3-1, Franţa - Elveţia 2-1. Terminăm cu golaveraj superior faţă de Elveţia
  3. România câştigă la limită cu Albania, Elveţia pierde la minimum două goluri cu Franţa. Terminăm peste Elveţia la golaveraj

Dacă vom termina pe locul 2, vom juca sâmbătă, pe 25 iunie, în prima optime de finală, la St. Etienne, împotriva locului 2 din grupa C, foarte probabil Polonia.

De pe locul 3 va trebui să aşteptăm

  • Dacă vom câştiga azi, dar Elveţia nu pierde cu Franţa, atunci vom încheia pe locul 3. Cu 4 puncte avem şanse imense să mergem mai departe, dar va trebui să aşteptăm finalul şi în celelalte grupe. Dacă vom câştiga la o diferenţă de la două goluri în sus, atunci cu 4 puncte şi golaveraj pozitiv e aproape imposibil să plecăm acasă
  • Teoretic, chiar şi dacă remizăm cu Albania, rămânem cu şanse de a ne califica de pe locul 3. În acest caz, ne-ar ajuta un egal cu goluri, gen 1-1, 2-2, 3-3.

Două variante avem în cazul în care terminăm pe 3 şi ne calificăm:

  1. Jucăm pe 25 iunie, cu liderul grupei B, foarte probabil Anglia, într-un meci programat la Paris, pe Parc de Princes
  2. Jucăm duminică, pe 26 iunie, cu câştigătoarea grupei C, Germania probabil, într-o optime de finală care se va juca la Lille.

Meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time de la Euro2016 - AICI

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.