Fost jucător la Sportul Studențesc și ex-selecționer al României, Mircea Rădulescu are emoții în privința lui Alexandru Mățel, care va fi folosit ca fundaș stânga, deși postul său de bază este cel de fundaș dreapta.
”Măţel e surpriza zilei, referitor la primii «11». Aici chiar am emoţii. Eu, când eram tânăr, am jucat tot fundaş lateral. Am fost fundaş stânga la Sportul Studenţesc și au fost situaţii când era nevoie să mă folosească pe dreapta. Îmi venea tot terenul şi tot stadionul peste cap. Nu mă acomodăm, mă plasam greşit. Zici că este uşor, dar sunt alte deprinderi, alte unghiuri, alt mod de a privi terenul. Depinde de el dacă are capacitatea aceasta de a se acomoda.
Săpunaru pare un jucător polivalent, față de Măţel. Dar, dacă Măţel a mai jucat fundaş stânga, este ok. Înseamnă că are o anumită experienţă şi să sperăm că se va descurca”, a declarat Mircea Rădulescu la Sport Total FM.
Clasament grupa A:
Următorul meci al României va fi cu Albania, diseară, de la ora 22:00. Meciul se va juca la Lyon şi va fi în direct pe ProTV, DolceSport şi liveTEXT PE GSP.RO.
Meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time de la Euro2016 - AICI
{{text}}