Fotbal   •   Liga 1   •   TRANSFER

EXCLUSIV Adnan Aganovici poate rămâne liber de contract, dar Becali refuză să-l mai transfere pe mijlocașul croat!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 20 iunie 2016

Gigi Becali a anunțat că nu-l mai dorește pe Adnan Aganovici la Steaua, dar șansele ca mijlocașul să rămână liber de contract cu AEL Limassol sunt din ce în ce mai mari, astfel patronul vicecampioanei n-ar mai trebui să plătească o sumă de transfer.

Ciprioții încearcă să-l forțeze pe croat să accepte diminuarea contractului la mai puțin de jumătate, situație în care cele două părți s-ar putea despărți fără alte discuții.

Chiar și așa, Gigi Becali nu-l mai vrea pe Aganovici în ciuda încercărilor pe care Laurențiu Reghecmapf și Mihai Stoica le fac pentru ca jucătorul să semneze cu Steaua!

"În ultima perioadă nu am mai discutat decât cu Mihai Stoica. M-a întrebat dacă vreau să vin, atât. De restul, repet, se ocupă agentul meu. Tot ce știu e că vreau să semnez cu Steaua, dar momentan trebuie să aștept.


Pentru mine ar fi un lucru excelent dacă m-aș întoarce în România. Steaua e un club mare, cine ar putea refuza să joace acolo?!", declara Adnan în urmă cu o săptămână pentru Gazetă.

Dacă Adnan ar semna cu Steaua, ar avea un contract de 10.000 de euro pe lună, dar și prime care ar putea însuma 200.000 de euro! Dacă Steaua va reuși accesul în grupele Champions League, croatul va încasa 150.000 de euro, iar dacă echipa ajunge doar în grupele Europa League, în conturile lui Adnan vor intra 50.000 de euro.

Mai mult, mijlocașul de 28 de ani are promiși alți 50.000 pentru câștigarea campionatului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.