România a terminat pe ultimul loc în Grupa A de la EURO după ce a pierdut cu Albania, scor 0-1, iar cele două formații pot avea probleme mari în urma acestei partide.
UEFA a deschis o anchetă disciplinară ce vizează ambele federații. Românii sunt acuzați că au folosit materiale pirotehnice în interiorul stadionului și că au aruncat obiecte în teren.
La fel și albanezii, doar că la ei s-a deschis o procedură disciplinară și pentru că propriii suporteri au intrat pe teren la finalul meciului.
România este recidivistă la acest Campionat European, după ce în meciul cu Elveția suporterii noștri au recurs la aceleași gesturi.
FRF riscă amenzi uriașe din cauza suporterilor, dar este posibil și ca următorul meci al naționalei să se joace fără spectatori.
Rezultate România:
Franţa - România 2-1
România - Elveţia 1-1
România - Albania 0-1
Clasamentul grupei A:
1. Franța 7p
2. Elveția 5p
3. Albania 3p
4. România 1p
{{text}}