Francisco Gento Lopez a evoluat la Real Madrid în perioada de glorie a clubului, ani în care madrilenii dominau atât fotbalul din Spania, cât și cel din Europa. Deține recordul pentru cele mai multe Cupe al Europei disputate, dar și pe cel al celor mai multe câștigate.
Povestea celui supranumit ”Paco” începe la juniorii micuței echipe Nueva Montana. Până să devină profesionist, Lopez a mai jucat pentru Union Club Astillero și Rayo Cantabria.
Vitezist, tehnic, marcator
În 1952 e achiziționat de Rancing Santader și face pasul spre seniorat. La această echipă a jucat doar 10 meciuri în care a dat două goluri, însă după un singur sezon e transferat la Real Madrid.
E o mutare care avea să îl transforme într-o legendă. În acea perioadă, Real domina întregul peisaj fotbalistic. Era generația lui Di Stefano, Puskas și Kopa, iar Paco Lopez avea să devină chiar căpitanul ei.
Principala lui calitatea era viteza și era cunoscut drept unul din puținii fotbaliști care făceau suta de metri sub 11 secunde. Ca mijlocaș, Lopez reușea să își coordoneze bine echipa, dar era apreciat și pentru tehnica lui.
Galeria de trofee
Primul trofeu cucerit cu Real a venit chiar în primul să sezon la Madrid: titlul în Spania. A urmat alte 11 trofee cucerite, ultimul în 1969.
În Cupa Europei, fosta Ligă a Campionilor, situația era la fel de bună: Lopez a prins 8 finale, din care a câștigat șase. Ambele cifre reprezintă recorduri individuale care rezistă și azi.
A cucerit și o Cupă Intercontinentală în 1960, precum și două cupe latine, un vechi turneu regional la care participau echipe din Franța, Italia, Portugalia și Spania.
La Real Madrid a strâns 428 de meciuri și 128 de goluri. Luând în calcul toate meciurile, inclusiv amicalele, bilanțul său e de 761 meciuri și 253 goluri.
Mai slab ca antrenor
După ce s-a retras din carieră, Gento a încercat să rămână în fotbal ca antrenor, însă experiențele sale ca tehnician nu s-au ridicat la valoarea sa din perioada în care era jucător. Cel mai mult a rezistat timp de trei ani la Palencia, în timp ce la Castellon și Granada a stat mai puțin de un an.
Două premii individuale aveau să vină la începutul acestui mileniu. La gala ”Golden Foot” din 2004, Francisco Lopez a fost premiat pentru întreaga carieră, iar World Soccer l-a inclus în lista celor mai buni 100 de fotbaliști din toate timpurile.
18ani a jucat Paco la Real Madrid. S-a retras în 1971
43de meciuri a evoluat Paco Lopez la naționala Spaniei. A marcat 5 goluri
Episoade precedente: Jose Andrade / Baichung Bhutia / Hidetoshi Nakata / Antonio Carbajal / Zico / Cha Bum-kun
{{text}}