Galezul Bale, 3 goluri la acest Euro, e unicul care a marcat în fiecare joc. Numai alți 6 au reușit în istoria competiției.
Debutantă la Euro, Țara Galilor nu numai că s-a calificat în "optimi", dar a câștigat grupa B, luând fața favoritei Anglia. Cu două succese deja la acest turneu, dublu cât România în cinci participări!
Gareth Bale, singur, a marcat mai mult decât toți "tricolorii" și a intrat în topul select al celor cu gol reușit în fiecare joc la CE, devenind egalul bulgarului Stoicikov (1996) și al cehului Baros (2004).
Dacă primele două, cu Slovacia și Anglia, le-a dat din lovituri libere și cu complicitatea portarilor, ultimul a venit după un lob luni, la 3-0 împotriva Rusiei. "E un vis pe care-l trăim, să terminăm pe primul loc. Am jucat foarte, foarte bine. Planul ne-a funcționat perfect", a declarat căpitanul galez.
De altfel, selecționata lui Coleman e și cea care până aseară expediase cele mai multe șuturi pe porțile adverse, 22, dintre care 12 l-au bombardat pe rusul Akinfeev. 6 trimise de Bale, 2 cadrate. Căpitanul este lider la capitolul driblinguri reușite (13), devansându-i pe Weiss (9) și Coman (8).
"Victoria cu Rusia a fost una dintre cele mai mari performanțe pentru mine, la nivelul celor reușite cu Real. Am petrecut o noapte incredibilă"
Gareth Bale, căpitan Țara Galilor
7goluri a dat Platini în primele 3 meciuri din grupă la CE 1984. Între el și Bale mai sunt Shearer, Van Nistelrooy și Milosevici, toți cu câte 4 reușite
12șuturi cadrate a trimis Bale în grupă, din totalul de 17 spre poartă. Doar Platini îl depășește pe galez, cu 15 în primele 3 meciuri de la Euro 1984
Meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time de la Euro2016 - AICI!
{{text}}