Răzvan Raţ, 35 ani, îşi petrece vacanţa la Monte Carlo. În prima zi liberă după EURO, veteranul "tricolorilor" a vorbit pentru Gazeta Sporturilor despre turneul final și despre decizia lui Iordănescu de a-l deposeda de banderola de căpitan.
"M-am simţit extraordinar să joc la meciul de deschidere al unui European, dar mi-a părut foarte rău că n-am fost eu acela care deschide balul. Mi-au răpit mândria de a deschide Europeanul.
Am fost căpitanul acestei echipe în ultimii patru ani, în mod constant. Am preluat-o în mod firesc de la Chivu, în baza unor criterii obişnuite. Selecţii, vechime şi, fără falsă modestie, valoare.
Înainte de amicalul cu Congo am fost deposedat de banderolă. N-au ştiut nimic nici secunzii. La şedinţa dinaintea partidei a venit selecţionerul, a anunţat echipa şi a comunicat căpitanul, pe Chiricheş. Nicio altă explicaţie!
Am vorbit cu nea Puiu după meci și mi-a spus doar că aşa a considerat dânsul, nu ştiu nici acum dacă v-a oferit vouă, jurnaliștilor, niște justificări. Încă nu am înţeles ce am făcut rău pentru a fi deposedat de banderolă sau ce mi-a lipsit pentru a rămâne cu ea. Nu plâng după banderolă, nu m-am născut cu ea pe braţ, n-a existat nicio bătaie pe această temă. E vorba doar despre un orgoliu sportiv.
Repet nuanţa, ca să fie clar: cu mine căpitan, România a obţinut calificarea la EURO, de ce să-mi iei privilegiul care-mi revenea de drept de a deschide Europeanul? Pe bune, aş fi fost de acord să mi se lase banderola la meciul cu Franţa şi apoi să fie pe braţul altui coleg. Atât!
Aş fi ipocrit să spun că nu m-a afectat. Da, am fost mâhnit. M-am simţit rănit în orgoliul de sportiv. Nimic mai mult! Până la urmă, nu banderola joacă. Arăţi că eşti lider pe teren, nu că schimbi două fanioane şi ţipi la arbitru. Eu am avut aceeaşi atitudine la naţională şi când am fost căpitan, şi cu Grecia, când Marica a purtat banderola", a spus Raț pentru Gazeta Sporturilor.
Citește și: Superîntâmplare din cantonamentul naționalei! Răzvan Raț a spus totul: "M-am răzbunat fix cu aceeași «armă»"
"După meciul cu Albania, în cameră, de nervi. Am plâns mai mult înăuntrul meu. Am plâns pentru că aş fi vrut să trecem de grupă, să fim fericiţi, mai ales că a fost un turneu pe care l-am aşteptat cu atâta ardoare.
Sunt foarte dezamăgit. Am participat la şapte campanii cu echipa naţională, am reuşit doar două calificări la Europene. N-am prins niciun Mondial, iar ăsta rămâne un vis neîmplinit. Dar cine ştie? Poate mai apuc şi preliminariile următoare!" Răzvan Raț
Citește interviul de 3 pagini cu Răzvan Raț în ediția tipărită a Gazetei Sporturilor sau pe platforma Gazeta Digitală AICI și află ce spune fundașul despre prestația României de la EURO și despre viitorul echipei naționale.
ALTE ARTICOLE EXCLUSIV PRINT
Portretul-robot al noului selecționer și cine îndeplinește cel mai bine condițiile cerute de FRF
{{text}}