Obişnuite cu atentatele revendicate de ISIS, dar şi cu luptele dintre huligani de la Euro 2016, care s-au soldat cu zeci de răniţi şi distrugeri materiale, forţele de ordine şi securitate franceze s-au ferit totuşi să pronunţe expresia "război civil".
Ieri însă, Patrick Calvar, şeful serviciilor secrete, a declarat că Franţa este foarte aproape de conflicte violente, care, cel mai probabil, vor veni din partea extremiştilor şi se vor îndrepta către comunităţile islamice.
"Extremiştii sunt din ce în ce mai numeroşi şi avem informaţii că nu aşteaptă decât o scânteie care să-i facă să treacă la violenţe", a spus Calvar. Serviciile de siguranţă se tem ca această scânteie să nu fie servită pe tavă de bătăile între suporteri care pot apărea şi de acum încolo la turneul final din Franţa. Deja la Paris unele poligoane şi săli de tir şi-au dublat numărul clienţilor după atentatele teroriste de pe 13 noiembrie 2015.
125 de kilogramede explozibil avea la el un francez cu simpatii xenofobe, arestat în Ucraina pe 22 mai. El voia să folosească Euro 2016 pentru a pune la cale atentate împotriva musulmanilor
"În ultima vreme nu prea ne-am ocupat de extrema dreaptă. Am preferat să urmărim şi să neutralizăm jihadişti. Încă unul sau două atentate şi cred că ultraşii vor declanşa atacuri"
Patrick Calvar, şeful serviciilor secrete franceze
{{text}}