EURO 2016

CORESPONDENȚĂ DIN SLOVENIA » Croatul din lotul lui Dinamo abia așteaptă "optimile" de la EURO: "Să-l trimitem acasă pe Ronaldo!"

Articol de Eduard Apostol  —  Friday, 24 June 2016

Croatul lui Dinamo, Antun Palici, va privi cu mari emoții partida dintre țara sa și Portugalia, care se joacă mâine, în optimile de finală de la EURO 2016, de la ora 22:00.

Mijlocașul speră ca vedeta Portugaliei, Cristiano Ronaldo, să nu-și arate clasa și să facă un meci modest.

"Mi-aș dori ca jucătorii să-i facă un cadou frumos Croației și să-l învingă pe Ronaldo. Va fi mai greu decât cu Spania. Să nu ne vedem deja calificați.

E adevărat că după rezultatele din grupe, avem o șansă mare, însă să nu uităm că Ronaldo poate marca oricând. Sper să nu-l prindem în formă mare.

Dacă batem mâine, nimic nu ne mai poate opri. Sper ca Modrici să demonstreze că este un jucător de clasă mondială. Voi avea mari emoții la TV.

Cum ar fi să fim campioni europeni?! Pentru mine va fi un meci special pentru că este și ziua mea de naștere", a zis Palici.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.