Fotbal   •   Liga 1   •   ANTRENOR

OFICIAL CFR s-a despărțit de Conceicao » Noul antrenor a semnat deja contractul

Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 27 iunie 2016

Formația CFR Cluj s-a despărțit oficial de tehnicianul Antonio Conceicao, iar în locul acestuia a fost numit antrenor principal Vasile Miriuță.

Miriuță a antrenat ultima dată în liga a treia din Germania, la Energie Cottbus, echipă care a retrogradat la finalul sezonului și de care s-a despărțit în luna aprilie a acestui an.

Tehnicianul în vârstă de 47 de ani a semnat un contract valabil pentru trei sezoane cu ardelenii și a fost prezentat oficial astăzi, în cadrul unei conferințe de presă. Primul antrenament al lui Miriuță pe banca CFR-ului urmează să aibă loc în această după-amiază.

"Mă bucur că m-am întors la CFR Cluj şi că mi s-a dat încrederea de-a mă reîntoarce. E un lucru pozitiv pentru mine, pentru că aici am avut satisfacţii împreună cu jucătorii. Am păstrat legătura cu conducerea, dar şi cu jucătorii. Îmi doresc să facem din nou un sezon foarte bun. Cu 7-8 jucători am lucrat şi atunci şi e foarte bine pentru continuitate. Voi face totul ca CFR să ajungă cât mai sus în acest sezon. CFR se va lupta pentru play-off", a declarat noul antrenor al clujenilor.


De altfel, pe pagina oficială de Facebook a echipei a fost publicat un mesaj astăzi, prin care se confirmă despărțirea de Antonio Conceicao.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.