Liga 1

Plecări în masă de la Pandurii » Zece jucători au părăsit gruparea gorjeană

Foto: Alex Nicodim/Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 28 iunie 2016

Pandurii a plecat în cantonamentul de la Maribor fără zece jucători de bază, care se aflau la final de contract.

Jucătorii care și-au încheiat contractele cu Pandurii sunt: Wellington, Mingote, Ropotan, Răduţ, Ciucur, Vasco Fernandes, Erico da Silva, Antal, Nicoară și Săpunaru, în timp ce Lukas Droppa  nu s-a prezentat la reunirea lotului după vacanţa de vară şi nici în cantonamentul echipei de la Maribor.

Președintele echipei, Narcis Răducan, susține că echipa se va menține pe linia de plutire și vor fi făcute transferuri care să-i înlocuiască pe cei plecați.

"Este normal ca 2-3 jucători să plece în fiecare an de la o echipă. De la noi însă opt-nouă jucători de bază au plecat deja din lot sau vor pleca. Mă refer la cei care jucau titulari şi din diverse motive au plecat. Pe Săpunaru este foarte greu să îl convingem să rămână la noi pentru că a ajuns la cota de la care a venit şi în România.

La ora asta e o mare provocare şi pentru Astra, ca echipă campioană, să îl convingă să îi ajute în Liga Campionilor, cu atât mai greu e pentru noi să îl convingem", a declarat Narcis Răducan pentru site-ul oficial al clubului.

Stagiul de pregătire din Slovenia se va desfășura în perioada 22 iunie – 9 iulie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.