Bănățenii și-au aflat azi adversarii din grupele EPCR Challenge Cup, a doua competiție continentală.
Timișoara Saracens RCM, campioana României, va avea parte de dueluri infernale în toamnă cu englezii de la Harlequins, scoțienii de la Edinburgh Rugby și francezii de la Stade Francais Paris.
Calificarea obținută în premieră pentru o echipă din SuperLigă în grupele competiției europene aduce nume grele în Banat la toamnă.
Harlequin FC e finalista Challenge Cup din ediția trecută și ocupă locul 7 în Aviva Premieship din Anglia, Stade Francais Paris au fost campionii Franței în 2015 și sunt pe 12 clasată în Top 14 iar Edinburgh Rugby ocupă locul 9 în Pro 12, Liga Celtică. Prima etapă din faza grupelor Challenge Cup se va desfășura în perioada 13-16 octombrie.
În faza sferturilor vor participa câștigătoarele celor cinci grupe plus cele mai bune trei formații clasate pe locul secund. Timișorenii au ajuns aici după ce și-au câștigat grupa de calificare și după ce au trecut la baraj de Calvisano Rugby, campioana Italiei.
{{text}}