Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

Oferă o avere! Viitorul selecționer al României ar putea câștiga până în 3 milioane de euro

Înlocuitorul lui Iordănescu poate da lovitura financiară, dacă duce naţionala în Rusia // FOTO Alex Nicodim

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  vineri, 01 iulie 2016

Viitorul selecționer poate să câștige 3 milioane de euro dacă va obține calificarea la Mondialul din Rusia.

Federația plusează pentru transformarea pe care o dorește la echipa națională. Burleanu și oamenii lui vor neapărat un selecționer străin și sunt dispuși să crească bugetul de salarii ca să atragă un nume important.

Oferta pentru șeful tehnic de la Casa Fotbalului e peste tot ce a existat până acum la națională și la cluburile din Liga 1: 600.000-700.000 de euro salariu anual plus un bonus pentru calificarea la Campionatul Mondial de peste un milion de euro.

Cu salariul și cu prima, străinul va avea ocazia să adune aproape trei milioane de euro în doi ani!


Un venit uriaș pentru nivelul obișnuit din  fotbalul românesc. Pițurcă, antrenorul care a condus România la Euro 2008 și a pornit campania de calificare la turneul final de anul acesta, a fost cel mai bine plătit selecționer până acum.

"Satana" avea 420.000 de euro anual plus bonusuri importante: 500.000 de euro pentru calificarea la Campionatul Mondial și 350.000 de euro la Euro.

Piți a renunțat la sutele de mii de euro ale federației pentru câteva milioane din Arabia Saudită, unde o antrenează pe Al Ittihad.

Alegeri și bani pentru investiții


FRF are motive să și-l facă partener pe viitorul selecționer. Miza participării la Mondialul din 2018 e uriașă, și economic, și din punct de vedere electoral, întrucât alegerile pentru președinția Federației vor fi organizate în primăvara dinaintea turneului final, deci după campania de calificare.

Rezultatul din preliminarii va influența, automat, șansele lui Burleanu de a câștiga un nou mandat. Mai ales că președintele își asumă responsabilitatea unei schimbări de strategie la FRF, recrutarea primului antrenor străin pentru naționala României.

Dincolo de aspectul electoral al deciziei, Mondialul contează enorm și pentru finanțele federației. Calificarea în grupele competiției asigură un premiu de 10 milioane de euro, din care selecționerul ar încasa ceva mai mult de 10 la sută.

FRF ar păstra o sumă importantă și pentru investițiile pe care le-a promis, în primul rând pentru dezvoltarea sectorului de juniori.

Dublu decât liderul din campionat

Cu 700.000 de euro pe an, selecționerul străin al naționalei va câștiga de două ori mai mulți bani decât ia Reghecampf la Steaua. Laurențiu e cel mai bine plătit antrenor din Liga 1. Rednic avea 8.000 de euro lunar la Dinamo, iar înlocuitorul lui, Andone, primește 12.000 de euro pe lună.

E drept, în campionat nici premiile cluburilor nu se compară cu bonusul federației pentru participarea la Mondial. FRF ar încasa 10 milioane de euro, în vreme ce campioana României se alege cu 3,5 milioane din drepturi TV și cu speranța c-o să prindă grupele unei competiții europene.

"Nu vreau să mai aud că Iordănescu a avut cel mai mic salariu de la acest Euro! Vă garantez că nu a fost deloc așa!"

Răzvan Burleanu, președinte FRF

Salariile selecționerilor din "sferturile" Euro

Nume Țară Contract anual (€)
Antonio Conte Italia 4.000.000
Joachim Low Germania 2.700.000
Didier Deschamps Franța 1.700.000
Fernando Santos Portugalia 1.200.000
Marc Wilmots Belgia 660.000
Lars Lagerback Islanda 430.000
Chris Coleman Țara Galilor 255.000
Adam Nawalka Polonia 255.000
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.