Simona Halep, locul 5 WTA, a trecut în două seturi de Kiki Bertens, locul 28 WTA, în turul III de la Wimbledon, scor 6-4, 6-3. Meciul trebuia să se dispute ieri, dar din cauza ploii s-a amânat pentru azi.
Primul set a fost unul echilibrat. Cele două jucătoare au avut schimburi intense de mingi și au reușit mai multe break-uri. Pe final, Halep a fost mai concentrată și a reușit să își adjudece primul set.
Setul doi a fost controlat mai bine de Halep. Românca a făcut rapid un break și a condus pe întreaga durată a setului. Bertens a încercat să pună probleme, dar jocul Simonei a fost exact și nu i-a dat șanse adversarei.
Simona Halep se va duela în runda următoare cu Madison Keys, SUA, locul 9 WTA.
Cele două jucătoare s-au întâlnit de două ori în carieră, împărțindu-și victoriile. Madison Keys a câștigat în 2014 la Sydney, în Australia, în două seturi, iar în același an, la Roma, Simona s-a impus în trei seturi.
{{text}}