Meseria face să fi străbătut drumurile Europei în ultimele săptămâni pentru a mă deplasa alături de fotoreporterul Raed Krishan la amicalele echipelor Steaua, Dinamo, Astra şi Craiova.
Autostrăzi corespunzătore, cu taxe sau cu vignetă, dar şi şosele naţionale fără gropi româneşti. Slovenia, Austria, Croaţia, Ungaria. Turiştii români sunt minoritari, marea masă a conaţionalilor care mişună pe drumurile UE sunt muncitori, salahori, cărăuşi, cum vreţi să le spuneţi, aceştia fiind într-un "du-te, vino!" permanent cu marfă din Occident spre spaţiul danubiano-carpato-pontic. Oamenii câştigă o pâine transportând orice, de la maşini de tot felul la avuţia făcută pe meleaguri mai eco, la trafic de persoane, cum se anunţă la radio.
Noaptea, cel puţin, românii sunt stăpânii autostrăzilor, aduni toate judeţele patriei, iar în benzinării, la o cafea, cu un ochi la meciurile de la Euro, se vorbeşte limba lui Eminescu.
"Tricolorii" nu mai sunt de mult timp la turneul final din Franţa, parcă nici n-au fost, însă românii au împânzit Europa. Iar bărbaţii au un subiect la modă, obsedant: "Cine vine selecţioner?". De aici încep divagaţiile, opiniile, pronosticurile, contrele, unele tristo-comice, când mai apar şi urletele, cu furculiţa şi cuţitul în mână, molfăind un wurst.
Pe un drum lăturalnic din Austria, dai de doi tipi care meşteresc o maşină cu numere locale. Întrebi în germană unde este stadionul pe care tocmai trebuie să joace Craiova cu Zenit-ul lui Lucescu, ţi se indică ruta, dar când aude dialogul dintre colegi, în română, glasul bărbătului se transformă în glas dulceag, cu accent moldovenesc. "Să vă f..., sunteţi români, ia uite! Venim şi noi să vedem meciul lui Lucescu, dar ia zi, domne', că eşti ziarist, pe cine pune la naţională?". După care soseşte o propunere. Una din cele vreo zece pe care le auzi peste tot.
Apoi, când să treci hotarul, acasă, vameşul vrea să vadă ce ai în portbagaj. Trollerul plin cu aparatură foto dezvăluie că suntem jurnalişti. "Pfff, ce mai scrieţi, domne, de fotbal? Păi, noi avem fotbal?! Hai, spuneţi, pe cine pune selecţioner? Ce ne trebuie nouă străini? Dar fotbalişti de ce nu avem?". Prea multe întrebări ale bărbatului trecut de 50 de ani, care asudă în ghereta din vama Borş, la 37 de grade Celsius. Nici nu caută un răspuns concret, vrea doar să-şi spună şi el o părere de microbist. Ajungi să crezi că România şi-a rezolvat toate problemele interne, de zi cu zi, şi-a mai rămas doar cea a selecţionerului neclarificată. Lasă că punem un străin săptămâna viitoare, poate istoria se repetă avantajos peste sute de ani, şi revenim apoi la micile noastre dileme existenţiale. Gen cum să faci o sută de kilometri în România în acelaşi timp cât ai străbate toată Ungaria de la est la vest. Că tot vorbim de drumuri europene.
{{text}}