Sporturi   •   Tenis   •   WIMBLEDON

Simona Halep a vorbit despre problemele ei medicale: "Nu știu ce se întâmplă"

Foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 02 iulie 2016

Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon după ce astăzi a trecut de olandeza Kiki Bertens (28 WTA), scor 6-4, 6-3.

Jucătoarea din România, care e a cincea în clasamentul WTA, spune că nu mai are așa mari probleme medicale, însă uneori simte mici dureri la tendonul lui Ahile.

"Sunt încântată că voi juca în turul 4 aici, la Wimbledon. E unul din Grand Slam-urile speciale pentru mine. E foarte frumos să joci pe terenul Central, azi a fost extraordinar. Am jucat un tenis bun și mă bucur că am câștigat în două seturi. Pot spune că nu sunt foarte puternică la serviciu, așa că trebuie să exersez foarte mult returul, iar azi a fost foarte bun.

Kiki Bertens servește foarte bine, foarte puternic, astfel că eu am putut returna foarte puternic. M-am menținut până la final și cred că am jucat smart-agressive azi. Mi-a plăcut că terenul a fost acoperit", a declarat Simona Halep la finalul meciului.


"Am avut dureri la tendonul lui Ahile și nu am jucat la Birmingham, am venit direct la Wimbledon, pentru antrenamente. Am început pregătirile cu multe zile înainte de startul competiției și pot spune că sunt OK, sunt pregătită, dar în unele zile am din nou dureri. Nu știu exact ce se întâmplă cu tendonul lui Ahile, dar azi am fost pregătită 100% pentru a juca meciul și sper că va fi la fel și în turul următor" Simona Halep

Simona Halep va juca în ”optimi” cu Madison Keys, SUA, locul 9 WTA.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.