Sporturi   •   Tenis   •   WIMBLEDON 2016

VIDEO Scandal după scandal la Wimbledon! Un jucător cunoscut și un antrenor s-au luat la înjurături pe teren: "Ești cel mai murdar om pe care l-am văzut"

Foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 02 iulie 2016

Feliciano Lopez l-a eliminat în turul doi de la Wimbledon pe Fabio Fognini, scor 3-6, 6-7, 6-3, 6-3, 6-3, însă la finalul meciului a pornit un scandal uriaș.

"Eşti cel mai murdar om pe care l-am văzut în viaţa mea. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, în 20 de ani de carieră", i-a transmis Feliciano Lopez lui Jose Perlas, antrenorul lui Fognini.

Același Feliciano Lopez a lămurit problemele pe care le-a avut cu antrenorului adversarului său: "Nu s-a întâmplat nimic între mine și Fabio. Eu eram nervos pe jocul meu și, după ce am câștigat setul trei am încercat să mă încurajez. Jose s-a ridicat și mi-a strigat ceva și nu puteam să cred că vorbește cu mine.

Mă uitam la el și nu îmi venea să cred. El a continuat și a spus că la mine se referă, iar eu nu mai am ce răspuns să îi dau. Nu am întâlnit așa ceva în carieră să fiu insultat de antrenorul adversarului", a declarat Feliciano Lopez la finalul meciului.


Vezi VIDEO cu momentul scandalului dintre cei doi

"Este ca şi cum antrenorul meu i-ar spune lui Fabio că este un clovn. Nu se face aşa ceva! Chiar asta i-am spus şi eu lui Fabio, că nu ar trebui să-i permită antrenorului lui să vorbească aşa despre mine. El mi-a răspuns că este o problemă pe care a trebui să o rezolv eu cu Jose Perlas. Am doar atât să îi transmit. Prin ce mi-ai spus, m-ai ambiţionat şi am câştigat meciul" Feliciano Lopez

Feliciano Lopez (21 ATP) va juca în turul trei de la Wimbledon cu Nick Kyrgios, locul 18 ATP.

Între timp, cei doi protagoniști ai incidentului s-au întâlnit astăzi și s-au împăcat.


Acesta e al treilea scandal de la Wimbledon 2016 după ce «Un jucător i-a amenințat pe organizatori: "Vă dau în judecată"» și un alt jucător a urlat la arbitru: "Ești un idiot!"».

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.