GSP.ro   •   Sporturi   •   EVENIMENT

Andrei Stoica a reușit un KO de senzație la Londra în gala Respect World Series!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 03 iulie 2016

Luptătorul român Andrei Stoica a reușit să câștige din prima repriza meciul împotriva lui Antonio Souza în a doua gală Respect World Series. Gala a avut loc la Londra, în fața unui public numeros dornic de spectacol și meciuri electrizante.

"Sunt fericit, aveam nevoie de această reușită. Mă bucur că am reușit să aduc o nouă victorie României. Nu a fost un meci ușor, iar pregătirea intensă din ultimele luni a dat roade. De luni mă întorc la antrenamente, nu o să îmi iau vacanță deocamdată. Voi avea un program competițional bogat în acest an și promit să dau tot ce e mai bun de fiecare dată când intru în ring. Nu pot să fiu fericit pe deplin din cauza accidentării fratelui meu. Știu că se întâmplă și cunosc riscurile acestui sport. Sunt însă convins că Bogdan se va recupera repede", a declarat la finalul meciului câștigat prin KO, Andrei Stoica.

Alin Panaite, președintele Respect World Series a precizat: "Suntem mândri de ce am reușit la Londra și succesul acestei gale ne motivează să continuăm să investim și să încercam să facem din Respect World Series cel mai mare circuit din Europa".

Victorii au mai înregistrat și Benjamin Adegbuy, Ciprian Șchiopu, Marian Rusu și Andrei Leuștean. Următoarea gală Respect World Series ar urma să se desfășoare chiar în România.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.