Încă un tablou în alb, verde şi dreptunghiurile viu colorate ale prosoapelor.
Simona şi Madison sosesc pe Terenul 1 puţin mai târziu, câteva minute peste ora 15:00, cea desemnată pentru începutul meciurilor de ieri. E un Wimbledon complicat, aflat în urmă cu programul şi care aleargă să-l aducă la zi, să ajungă înaintea ploii. Lucrurile par să fie în regulă însă privind spre cerul care strecoară chiar şi câte o săgeată de soare. E ora potrivită pentru start. Pentru un nou meci.
Ce meci va fi însă? Cele două ajunseseră pe trasee diferite până în "optimi", Halep zburdând uşoară pe picioare, fără să cedeze vreun set. Keys, în schimb, pierduse câte unul şi cu Flipkens, şi cu Cornet.
Bătălii complexe, ale nervilor şi muşchilor, care aveau să-i prezinte la un moment dat chitanţa. Ajunseseră pe trasee diferite şi la Wimbledon, românca fără vreun meci jucat pe iarbă, precauţie din cauza tendonului ahilian drept, care când îi dă dureri, când o lasă să răsufle în voie. Americanca cucerise însă titlul la Birmingham, exact turneul de la care se retrăsese Simona.
Prima fisură
Ieri, într-un fel, totul pornea de la zero. Sau de la 1-1, echilibrul oferit de înfruntările anterioare, ambele consumate în 2014. Rămâneau în urmă semifinala lui Halep de acum doi ani sau sfertul de finală atins de Keys în 2015. Altă poveste. Se începe tare, decis. Madison pocneşte mingea cu sete, aşa cum o face mereu, plat, riscant. Simona serveşte solid, aleargă eficient şi câştigă schimburile de mingi care se prelungesc. La 4-4, apare fisura mult aşteptată: prima minge de break a româncei, pe care o converteşte graţie unui lob superb.
Finiş tremurător
Vin însă game-uri şi minute grele. Halep risipeşte 4 mingi de set la 5-4, pierde pe propriul serviciu, mai face un break, la 0, cedează iar când servea pentru set. De la unul de nădejde, serviciul s-a transformat într-o capcană. Nu mai intră, iar când o face, e moale. Keys ia avans repede în tie-break şi îl câştigă cu 7-5. Mai mult, se distanţează la 2-0 în actul secund. Câte meciuri oare nu au alunecat definitiv în favoarea celei care vine din urmă? Diferenţa între echilibrul pe tabelă al primei părţi şi prăbuşire e uneori foarte fină. Ţine de secunde şi centimetri.
Halep contrazice acest posibil tipar. Alege să lupte. Cu armele ei. Începe cu returul. De acolo construieşte. Îşi face schemele încântătoare. Trimite o minge în plus, caută lungimea, zona de teren unde iarba s-a tocit şi săritura mingii e derutantă. Face rebreak-ul. Continuă cu propriul serviciu. Resetat. Se scurg şi game-uri de cumpănă, precum cele cu numărele 5 şi 7, în care americanca are iar şansa să se desprindă. Nervii rezistă însă, cea mai greşeşte mai mult e Keys, loveşte tare, ca din tun, uneori fără măsură.
Şi apoi, ieşind teafără din două furtuni, Simona îşi câştigă la zero serviciul la 4-4. E picătura de otravă care dezintegrează racheta americancei. Tocmai atunci, la 4-5, face trei erori neforţate consecutive şi setul ajunge în contul Simonei.
Zorind spre victorie
În decisiv, Halep îşi recuperează serviciul solid de la începutul meciului. De partea cealaltă, americanca începe să scuture tot mai des picioarele, să apese palmele pe genunchi. Deplasarea în teren suferă, iar Halep, cu roţile unse perfect, aleargă şi o obligă pe adversară să facă la fel. Doar că nu mai poate. Break-ul vine logic, curcubeu după ploaie, Keys vrea puncte scurte, zoreşte mingea, pune scurte, nu e de ajuns, Simona ripostează ferm, adaugă acidul unul as pentru 5-2, iar la 5-3, când serveşte pentru victorie, închide la prima ocazie. Nu mai lasă temerile din primul set s-o invadeze. Încă o minge trimisă afară de americancă, e gata, dar Halep sărbătoreşte abia după ce vede sfera galbenă atingând pământul dincolo de linie. Ca să fie sigură. Ca să poată strânge pumnul în siguranţă, după o oră şi 56 de minute de luptă. Pentru al doilea sfert de finală la Wimbledon al carierei.
"A fost un meci dur. Ea este o jucătoare foarte puternică, serviciul ei e dificil de returnat. Sunt fericită că am câştigat"
"N-am observat că ar fi accidentată, am vrut doar să-mi fac jocul agresiv şi să închei meciul. Am vrut să rămân puternică mental când ea domina la 2-0 în setul al doilea, după ce îl câştigase pe primul"
68%a fost procentajul de câştig al lui Halep pe serviciul al doilea, superior celui al adversarei, 50%
108 punctea adunat în total românca, în timp ce Keys s-a oprit la 94
Următorul obstacol: Kerber
Pentru a-şi egala performanţa de vârf, semifinala atinsă în 2014, Halep trebuie să treacă în sferturile de finală de Angelique Kerber, numărul 4 mondial. Adică de campioana de la Australian Open. Ieri, germanca a avut un meci la îndemână cu japoneza Misaki Doi, pe care a învins-o cu 6-3, 6-1, în o oră şi 4 minute. Simona şi Angie s-au înfruntat de 4 ori până acum, scorul fiind 3-1 în favoarea româncei. Singura victorie a lui Kerber s-a produs anul acesta, la Cluj, în întâlnirea de Cupa Fed, 6-2, 6-2. "Contra lui Kerber va fi cu totul diferit. Angelique nu loveşte atât de puternic precum Keys şi, în plus, e stângace", a spus Simona despre următorul duel pe care îl va avea la Wimbledon.
Cele mai valoroase ale Simonei victorii din 2016
Madison Keys 9 WTA "optimi" Wimbledon
Petra Kvitova 9 WTA Cupa Fed
Karolina Pliskova 11 WTA sferturi Sydney
Timea Bacsinszky 15 WTA "optimi" Madrid
Înfrângeri de Top 10 în 2016
Angelique Kerber 3 WTA Fed Cup
Serena Williams 1 WTA "sferturi" Indian Wells
15 victoriiîn faţa unor jucătoare de Top 10 a reuşit Simona Halep până acum, începând din 2011
Românce în "sferturi" la Wimbledon
Virginia Ruzici 1978, 1981
Simona Halep 2014, 2016
"Sferturile" de Mare Şlem ale lui Halep
Australian Open 2014, 2015
Roland Garros 2014
Wimbledon 2014, 2016
US Open 2015
Mergea, ieşire dramatică
Semifinalist anul trecut la Wimbledon alături de Rohan Bopanna, Florin Mergea a părăsit anul acesta tabloul de dublu în turul al treilea. Ieri, perechea româno-indiană a cedat foarte greu, după două ore şi 55 de minute, în faţa cuplului Henri Kontinen, John Peers (Fin/Aus, 10), 6-2, 3-6, 4-6, 7-6 (6), 6-8. Favoriţii 6 au avut probleme în a converti mingile de break, valorificând doar două din 8, în timp ce adversarii au fost mult mai eficienţi, 3 din 4.
{{text}}