Federația a ratat una dintre țintele importante pe care și le propusese.
Huub Stevens declină oferta FRF, deși consideră că varianta ar fi fost una bună, în alte condiții. Asta susțin jurnaliști olandezi care îl cunosc pe tehnicianul fost la PSV și la Schalke. Stevens, 62 de ani, a fost contactat de la Casa Fotbalului pentru înlocuirea lui Iordănescu, într-un moment în care batavul se află în vacanță.
Impresie plăcută, însă inutilă
E vorba despre o pauză ce se poate transforma în retragere definitivă, chiar. Asta anunțase în martie, la o lună de la despărțirea de Hoffenheim. "Vreau să urmez tratamentul și să evit stresul, e ceea ce mi-au spus medicii", a declarat într-un interviu din Bild.
Între timp a apărut oferta de la federația română, una care l-a tentat pe tehnicianul olandez. "Huub le-a mărturisit apropiaților că a fost încântat de planul pe care l-au expus românii, i-au plăcut și persoanele cu care a discutat. Doar că nu acceptă în acest moment să preia naționala României", povestesc aceleași surse din presa olandeză. Stevens a renunțat la parcursul din Bundesliga cu Hoffenheim din princina unei aritmii, o afecțiune care îl împiedică să revină în antrenorat, măcar deocamdată.
Era în "șablon"
Federația se orientase la Stevens întrucât el respecta câteva criterii-standard pe care le-au stabilit oficialii FRF. A antrenat cu succes în diferite ligi din Europa, a câștigat trofee și cu PSV, și cu Schalke și deține, la 62 de ani, o experiență importantă, care i-ar fi permis să facă trecerea la o echipă națională. Plus cunoștințele și stilul care provin din școlile olandeză și germană, două dintre preferatele conducerii federației.
"Am luat în calcul școlile germană, olandeză, belgiană, chiar și un antrenor francez a fost pe listă. Ne-am gândit la federații care să fi reconstruit fotbalul intern la un moment dat"
Răzvan Burleanu, la Digi24
{{text}}