Puţină lume mai ştie că în 6 iulie 1956, pe stadionul central din Frankfurt pe Main, naționala feminină a României câștiga titlul mondial, primul din istoria handbalului românesc, după ce trecea în marea finală cu 6-5 de Republica Federală Germană.
O adevărată enciclopedie a handbalului românesc, omul care a scris și la propriu, dar și pe teren istoria handbalului românesc, Constantin Pilică Popescu retrăiește parcă acum acele momente. Știe fiecare marcatoare, ține minte fiecare fază. "Numai de câte ori le-am povestit și scris, și tot trebuia să le rețin", glumește tehnicianul care a ajuns la 88 de ani.
Cronica finalei
În "Istoria handbalului românesc", Constantin Pilică Popescu a relatat întocmai ceea ce s-a întâmplat acum 60 de ani.
"Jocul începe fix la ora 16, dar nu trec decât două minute şi arbitrul Bertil Westbald (Suedia) acordă echipei germane un 13 m, pe care celebra Warms îl transformă. În minutul 6, Mora Windt înscrie pentru noi, în stilul caracteristic, şut cu boltă și egalează. Jocul este fantastic de îndârjit și se aleargă kilometri. Luăm conducerea cu 2-1, cu un sut «strecurat» abil de Jianu. Între timp, Irina Naghi face adevărate minuni în poarta noastră, deşi la un plonjon spectaculos se accidentează ușor. Va fi de departe cel mai bun portar al Campionatului Mondial din 1956. La pauză era 3-1 pentru noi, prin golul înscris din 13 m (acum aruncare de la 7 m) de Victorița Dumitrescu. După pauză, cei 36.532 de spectatori plătitori îşi reiau atribuțiile în serios, dar nemţeşte, civilizat şi echipa Germaniei revine puternic. În minutul 26 este 3-2, urmează momente grele pentru noi. Deşi Elena Pădureanu înscrie şi este 4-2, nemțoaicele revin cu un gol al lui Burmeister (căpitanul echipei lor).
Emoții până la final
La scorul de 4-3 ne-a cam înghetat sufletul, mai ales că ratăm un 13 m prin Jianu şi alte două aruncări favorabile Pădureanu şi Windt. De pe bancă este aruncată în luptă Lucia Dobre, care intră direct în atac şi dă gol din prima. Este 5-3 şi oarecare liniște. Dar Hannem reduce la 5-4 şi, din nou, Lucia Dobre, revenită la schimbare, reintră şi înscrie de la mare distanță. Scorul este 6-4 şi suntem campioni mondiali, chiar dacă Walter în ultimele secunde înscrie şi fixează scorul final: 6-5 pentru România.
Pe prima pagină în "Sportul popular"
Succesul nu a trecut neobservat în presa vremii. "Sportul popular" care apoi a devenit "Gazeta Sporturilor" a rezervat aproape două pagini evenimentului. Pe prima pagină au apărut fotografiile tuturor celor 15 jucătoare din marea finală, dar și a celor doi antrenori. În pagina trei este redat filmul jocului și al festivității de premiere.
"Președintele Federației Internaționale de Handbal, Hans Haumann, intră pe teren și felicită jucătoarele noastre, acordându-le medaliile de aur și frumoasa cupă pusă în joc de forul internațional. Este un moment solemn. Pe stadionul din Frankfurt pe Main, în sunetele imnului de stat al Republicii Populare Române, drapelul nostru se înalță încet pe cel mai înalt carag", scrie "Sportul Popular".
Doar 8 mai sunt în viață
Dintre eroinele Campionatului Mondial din RFG 1956, doar opt mai sunt acum în viață. Șapte dintre ele ne-au părăsit în anii care au trecut. În fiecare an, antrenorul Constantin Pilică Popescu sună adunarea și echipa se strânge la București pentru a se revedea și a depăna amintiri. Ultima a avut loc chiar în această lună, la inițiativa fostului arbitru internațional, Alin Cârligeanu. Acesta este nepotul fostei jucătoare Carolina Răceanu Cârligeanu. "Este deja o tradiție a campioanelor mondiale, care se reîntâlnesc anual. Am făcut această întâlnire nu pentru pomenirea Carolinei Cârligeanu, ci pentru a sărbători niște mari campioane, care se bucură de fiecare dată să fie împreună", a declarat Alin Cârligeanu.
3 titluri mondialea cucerit la feminin România: 1956, 1960 și 1962. Primele două au fost la handbal în 11, ultimul la handbal în 7
Handbalul pe terenul de fotbal
Handbalul s-a jucat la început în 11. Primele două ediții ale Campionatului Mondial s-au desfășurat, de altfel, în 11, România câștigând în 1956 și 1960
1904 este anul în care s-a născut jocul de handbal. Profesorul Holger Nielsen a redactat atunci și a tipărit primul regulament al jocului, care avea să fie practicat în toate școlile din Danemarca și mai apoi din Suedia. Nu a fost însă foarte popular, la început, în restul lumii.
Nemții au inventat însă, tot la începutul secolului trecut, "Grossfeld Handbvall" (handbal pe teren mare), care se juca în 11 pe terenurile de fotbal! În 1936, la Berlin, handbalul în 11 jucători este prezent prima oară la Jocurile Olimpice, locul 1 revenind Germaniei, iar România termină pe locul 5. Handbalul în 7 a luat locul handbalului în 11, cu adevărat, abia după 1960.
Mai mult atleți decât handbaliști
Constantin Pilică Popescu, tehnicianul care a format cu adevărat echipele naționale ale României, în anii '50, își aduce aminte că selecționa jucătoarele dintre atlete, pentru că pe terenul de 100 de metri lungime trebuia cu adevărat să ai o condiție fizică ieșită din comun! "Irina Nagy Klimovschi, de exemplu, am luat-o de la săritura în înălțime, fusese campioană, iar Irina Gunther Kim și Aurora Bran Popescu fuseseră campioane cu ștafeta de 400 de metri, la Timișoara", rememorează tehnicianul.
Ce reguli trebuiau respectate la jocul de handbal în 11?
- meciul se juca pe durata a două reprize de câte 20 de minute fiecare
- se juca exact pe terenul de fotbal, pe aceleași dimensiuni, doar că nu exista careul de 16 metri, ci un semicerc trasat la 11 metri și altul la 16 metri
- penalty-urile, aruncările de la 7 metri de azi, se executau de la 13 metri
- nu exista joc pasiv. Erau cazuri în care o echipă ținea mingea și câte 5 minute la un atac. Așa se explică scorurile strânse, chiar și de 0-0 sau 1-0, 2-1.
- arbitrul putea sancționa o echipă cu joc pasiv doar dacă jucătorul se întorcea cu spatele în direcția în care ataca și trimitea mingea mult înapoi
- jucătoarele sub 17 ani nu aveau voie să intre pe teren, considerându-se că sunt prea tinere pentru un sport foarte fizic
- pe lângă cele 11 jucătoare din teren, un portar și 10 handbaliste de câmp, fiecare echipă mai avea voie să treacă pe foaie 4 rezerve
- mingea avea dimensiunile celei de azi, doar că era cu șiret. Erau dimensiuni diferite la fete și băieți, ca și azi. Înainte de 1956 s-au jucat meciuri de handbal și cu mingea de fotbal!
- o echipă, din cei 10 jucători de câmp, nu avea voie să atace decât cu maximum 6. Ceilalți 4 așteptau, practic, în propria jumătate. La fel și în apărare, nu puteai să te aperi cu mai mult de 6 jucători.
{{text}}