Thomas Muller nu e supărat că n-a marcat pînă acum la Euro: ”Mai mult mi-aș dori să trec luni din nou pe sub Poarta Brandenburg”. Acolo unde nemții sărbătoresc marile triumfuri.
A fost punct fix în atacul Germaniei în toate meciurile disputate de la debutul turneului final. Dar de gol nu s-a lipit. Pînă și la lovituri de departajare, cu Italia, a eșuat lamentabil.
Ineficacitatea nu-l deranjează însă pe Thomas Muller: "Benzina mea nu e golul, ci victoria. Golul e ca lacul pe mașină, dat ca s-o facă mai atrăgătoare".
Sau altfel spus: "La Mondialul din 2010 am dat multe goluri, dar mai fericit am fost în 2014, când am câștigat titlul mondial". Triumf la care visează și-n Franța: "Nici nu știți cât îmi doresc ca luni să fiu la Berlin și să trec din nou pe sub Poarta Brandenburg".
Dar golul? "Ar trebui să vină și el. Mi-ar aduce mai multă liniște, în sensul că voi, jurnaliștii, nu m-ați mai bombarda cu atâtea întrebări. Dar, cum spuneam, nu mă supăr nici dacă înscrie altcineva cu Franța și ne calificăm în finală".
32de goluri a marcat Muller pentru naționala Germaniei în 76 de meciuri, începînd din 2010
5goluri a marcat Muller la CM 2010. La fel în 2014. Dar la Euro 2012 și în Franța n-a punctat deloc
Meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time de la Euro2016 - AICI!
{{text}}