Interesul celor de la Fiorentina în ceea ce-l privește pe Hagi junior este mai vechi.
Mai precis, în vara lui 2015 s-a discutat despre faptul că Ianis, 17 ani, ar fi semnat cu echipa toscană, însă a fost cedat încă un sezon la Viitorul pentru a căpăta experiență. Ieri, situația s-a limpezit în privința mijlocașului: site-ul oficial al trupei antrenate de Paulo Sousa a confirmat transferul.
Conform site-ului Academiei Gheorghe Hagi, Ianis nu ar urma să evolueze pentru formația de juniori a Fiorentinei, ci va fi păstrat în lotul primei echipe.
Fotbalistul a părăsit ieri cantonamentul din Slovenia și a plecat în Italia. Mai mult, Hagi a avut o condiție: Ianis să nu fie împrumutat în Liga 1 pe parcursul contractului cu Fiorentina.
Fiul "Regelui" a fost adus la echipa mare în 2014 și în luna decembrie a acelui an a avut meciul de debut, în înfrângerea cu FC Botoșani, intrând în minutul 90. În sezonul 2014-2015 a bifat 7 meciuri și a marcat un gol.
Sezonul trecut, Hagi a decis să îi dea un rol mult mai important în echipă lui Ianis. Acesta a fost trimis în teren încă din prima etapă, contra CFR-ului, din postura de titular.
Din etapa a șasea, mijlocașul a fost numit căpitan al echipei. Din cele 31 de prezențe în campionat în sezonul trecut, Ianis a purtat banderola de 22 de ori. Până la finalul sezonului a și marcat de trei ori.
Site-urile de specialitate au apreciat evoluția tânărului Ianis și transfermarkt.de i-a crescut valoarea estimată constant. Dacă în septembrie 2014, la 15 ani, era cotat la 50.000 de euro, în prezent fotbalistul este cotat la 750.000 de euro, unul dintre cei mai valoroși jucători din lotul lui Hagi.
Cu toate acestea, pentru fiul lui Hagi va fi extrem de greu să prindă un loc în echipa Fiorentinei, compartimentul ofensiv din linia mediană fiind ocupat de jucători de calibru internațional precum Borja Valero, Matias Vecino, Josip Ilicici, Mati Fernandez sau Federico Bernardeschi.
Prin mutarea lui Ianis în "Cizmă", Hagi a ajuns la al cincilea jucător pe care îl transferă în Italia de la Viitorul.
6selecții a bifat Ianis la naționalele U17 și U18 ale României
Jucătorii plecaţi de la Viitorul în Italia
Nume | Destinație | Sumă |
Ionuț Vână | Roma Primavera | 50.000 euro |
Mihai Bălașa | Roma Primavera | 150.000 euro |
Bogdan Mitrea | Ascoli | gratis |
Alexandru Mitriță | Pescara | 800.000 euro |
{{text}}