Liga 1

Hagi a reacționat în premieră după ce Ianis a fost prezentat la Fiorentina: "Asta i-am zis când a plecat"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 11 iulie 2016

Ianis Hagi a semnat cu Fiorentina, iar Gică Hagi a dezvăluit că jucătorul va face parte din lotul primei echipe a italienilor.

Gică Hagi a oferit prima reacție după ce mutarea a fost oficializată pentru site-ul oficial al Academiei:

"Așa cum am zis de orice tânăr din Academie, Ianis are mult talent, este inteligent, este un jucător cu foarte mare personalitate, își dorește, muncește, vrea să ajungă un mare fotbalist și să-și construiască o carieră importantă.

I-am spus că nu-i de ajuns talentul, trebuie să muncească și să aibă ambiție, însă contează foarte mult și șansa, conjunctura și lucrurile neprevăzute pe care nu le putem anticipa. Trebuie să muncească, să fie ambițios, să fie el și să aibă personalitate.

La nici 16 ani împliniți (august 2014), clubul nostru a încheiat un acord cu Fiorentina, care a plătit o sumă importantă pentru Ianis. Această sumă a constituit un sprijin important în alcătuirea bugetului clubului FC Viitorul și al Academiei Hagi. Acum transferul s-a definitivat, iar Ianis a plecat definitiv la prima echipă a Fiorentinei.

Ianis este încă într-un proces de formare, dezvoltare și perfecționare. Am vorbit cu el și era foarte entuziasmat și foarte încrezător. Și-a dorit să facă acest pas. Fiind încă într-un proces de dezvoltare nu trebuie să tragem imediat concluzii și trebuie avută răbdare cu el. Clubul nostru și eu, ca antrenor, suntem mândri de el și sperăm să crească și să-și dezvolte o carieră importantă.

Într-adevăr este foarte tânăr, dar el își dorește și simte că poate face față. Decizia am luat-o împreună cu Ianis, iar acest lucru îl va ajuta foarte mult în progresul lui", a zis Gică Hagi pentru site-ul oficial al clubului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.