Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Reacția lui Șumudică după ce s-a stabilit programul Ligii 1 și a aflat că debutează contra lui Dinamo

FOTO: Ștefan Constantin

Articol de Eduard Apostol   —  marți, 12 iulie 2016

Astăzi s-a tras la sorți țintarul pentru noul sezon al Ligii 1, iar Astra și-a aflat adversarii. Vezi AICI programul complet.

Astra începe sezonul acasă, contra lui Dinamo, iar în etapa a 7-a va juca cu Steaua. În tot acest timp, Marius Șumudică nu va sta pe banca giurgivenilor, pentru că pe 22 iulie în va începe suspendarea de 2 luni, primită din cauză că a pariat pe mai multe meciuri din Liga 1.

Antrenorul Astrei a vorbit despre program și a spus că nu dorea să joace cu Dinamo și că echipa are un program dificil.

"Cu Dinamo va fi o confruntare grea. Nu mi-aș fi dorit o asemenea deschidere, preferam alt adversar, mai ales că meciul vine între Supercupa României și prima partidă din preliminariile Europa League. Voi fi forțat să menajez câțiva fotbaliști, nu mă interesează, aici simțiți ghilimelele de rigoare, începutul de campionat.

Putem recupera în play-off. Important e să trecem un tur în cupele europene spre a ne califica măcar în grupele Europa League, pentru a ne asigura o sursă bună de venit.

După Dinamo, avem meci cu Pandurii, care, în afara lui Săpunaru, a adus jucători peste ce a pierdut. Important va fi să avem noroc vineri, când e tragerea la sorți pentru preliminariile Champions League.

Suntem în continuare în discuții cu Săpunaru, să vedem ce va ieși, prioritatea pentru el e să-și găsească un angajament în străinătate, având negocieri acolo"Marius Sumudică, pentru Gazeta Sporturilor


 

Dinamo (a)
Pandurii (d)
CSU Craiova (a)
Rapid (a)
CFR Cluj (d)
FC Voluntari (a)
Steaua (d)
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.